La 1871, romanticul student vienez Eminescu era absorbit de vis, himerism, arhei, științe oculte, Ahasver, vălul lui Isis, alchimie și astrologie. La 1971, romanticul student bucureștean Culianu a absorbit deja toată acea „lume” eminesciană, îi dublează pe Schopenhauer cu Jung , pe Kant cu Kierkegaard , pe Gautier cu Borges . Ca și la Eminescu și Eliade , la Culianu, în prozele sale, nici o hermeneutică nu poate fi vreodată excesivă. La tot pasul apar simboluri policentrice, iar referințele se ramifică de la Casa Usher la Remember-ul matein, de la Cezara și Contes cruels la Novalis și - de ce nu? - la cromatica strălucitoare a mandalelor din epoca hippy a anilor ’60, cu extazele psihedelice. Nu vă lăsați scandalizați de atari trimiteri în timp, fiindcă, dincolo de mulțimea și limpezimea simbologiei arhaic-romantice, prozele lui Culianu din anii 1967-1972 au subtextul fermecător de impregnat de acel extraordinar amestec de rock, indianistică, etno-melo-filozofie „haiducească”, magie, alcool, sincretism religios, extaze yogine sau de Kama-sutra, erudiție și senzualism ca la generația ’27, plus frenezia comunitară a libertății împărtășite ce caracteriza tînăra generație din anii festivalului de la Woodstock - ori de la Clubul Arhitecturii bucureștene, anii Phoenix sau Sideral... - Dan C. Mihăilescu
