Asasinul Regal - Trilogia Farseer, partea a II-a

Fitz a supraviețuit primei sale misiuni că asasin regal, dar a rămas aproape infirm. Așa că, încrâncenat, jură să stea departe, în munți. Numai că iubirea și anumite întâmplări neprevăzute îl fac să se întoarcă la Buckkeep, adică la intrigile ucigătoare din familia regală. Regatul e atacat din toate părțile, iar trădarea plutește ca o amenințare asupra tronului. La vremuri primejdioase, soarta ținutului s-ar putea să fie în mâinile lui Fitz… Fiecare român nou de Robin Hobb e un motiv de sărbătoare. Împreună cu milioanele de admiratori ai cărților ei, mă bucur nespus de fiecare vizită în cele Șase Ducate, în Tărâmul Ploilor Sălbatice, și abia aștept să văd unde o să mă ducă în continuare. - George R.R. Martin Fragment din romanul Asasinul Regal - Trilogia Farseer, partea a II-a, de Robin Hobb "Cetatea Buckkeep se ridică deasupra celui mai frumos port cu apă adâncă din cele Șase Ducate. La nord, râul Buck se varsă în mare și poartă pe apele sale majoritatea bunurilor exportate din ducatele interioare Tilth și Farrow. Falezele negre abrupte formează temelia castelului, care dă spre gura de vărsare a răului, spre port și apele de dincolo de el. Orașul Buckkeep se agăță de aceste faleze, la distanță mare de lunca inundabilă a răului, o mare parte din el fiind construită pe docuri și chei. Cea dintâi fortăreață a fost o clădire din bușteni, ridicată de primii locuitori ai zonei ca să se apere de raidurile Străinilor. A fost cucerită în vremuri străvechi de un pirat pe nume Taker care, odată ce a pus mâna pe ea, s-a instalat acolo. A înlocuit structura de lemn cu ziduri și turnuri din piatră neagră extrasă chiar din falezele stâncoase, scufundând astfel temeliile castelului adânc în piatră. Fiecare generație a neamului Farseer a întărit pereții și a construit turnuri mai înalte și mai rezistente. De la domnia lui Taker, întemeietorul neamului Farseer, Buckkeep nu a mai căzut niciodată în mâinile dușmanilor. Zăpada îmi sărută obrajii, vântul îmi dădea la o parte părul de pe frunte. M-am trezit dintr-un vis urât într-unul și mai urât, într-un peisaj de iarnă dintr-un ținut al pădurilor. Îmi era frig, mă încălzea doar calul care înainta greoi. Sub mine, Cenușia se târa nepăsătoare printre nămeții clădiți de vânt. Mi se părea că începusem tare de mult călătoria. Hands, băiatul de la grajduri, călărea în fața mea. Se răsuci în să și-mi strigă ceva. Cenușia se opri, nu brusc, dar mă lua pe nepregătite, mai-mai să alunec din șa. M-am prins de coama ei și m-am echilibrat. Fulgii cădeau necontenit că un văl peste pădurea din jurul nostru. Molizii se aplecau sub povara albă, în vreme ce mestecenii, presărați pe ici, pe colo, păreau siluete goale și negre în lumina lunii ascunse de nori. Nu se zărea nici urmă de cărare. Pădurile ne împrejmuiau dese. "