Fitz a fost convins să se întoarcă la curte ca servitor al Lordului Auriu, nimeni altul decât Bufonul deghizat. În secret, el îl va iniția pe Prințul Dutiful în tainele magiei. Pacea rămâne fragilă, iar nunta aranjată dintre Dutiful și prințesa din Insulele Străine este o alianță crucială care trebuie menținută. Dar, atunci când apare, Elliania îl provoacă pe prinț să plece într-o misiune imposibilă înainte de a-l accepta. El trebuie să îl ucidă pe Icefyre, unul din ultimii dragoni rămași în viață. Iar Fitz și Bufonul îl vor însoți în această călătorie plină de primejdii. A doua parte din Trilogia Omul Arămiu. Fragment din roman: „HOTĂRÂRI Am coborât agale spre camerele Lordului Auriu. Am încercat să mă concentrez asupra grijilor prințului, însă n-am fost în stare să mă gândesc decât la necazul mai mare pe care mi-l adusesem singur pe cap. Abia reușeam să-l învăț pe prinț, care era un elev capabil și docil. Aveam să mă consider norocos dacă Thick nu încerca să mă omoare de la prima lecție. Însă mai amenință o umbră: Chade știuse să mă momească, așa cum nu putea decât cineva care mă cunoștea foarte bine: Nettle acolo, la Buckkeep, unde puteam s-o văd zi de zi, s-o urmăresc înflorind ca să se preschimbe în femeie și, probabil, să-i ofer o viață mai ușoară decât i-ar fi oferit Burrich și Molly. Am încercat să-mi scot ideea din cap. Era o dorință egoistă. Străbătând coridoarele secrete ale lui Chade, am făcut un scurt ocol până la unul din locurile pentru spionat. Am stat o vreme Ianga el, șovăind. Ar fi fost prima oară când veneam acolo înadins, ca să trag cu urechea. M-am așezat pe banca prăfuită și m-am uitat în odăile Nărcescăi. Mi-a surâs norocul. Vasele de la micul dejun erau încă pe masă, între Peottre și fata. Niciunul nu părea să aibă poftă de mâncare. El era deja în costumul de călărie. Elliania purta o rochie drăguță, albastru cu alb, cu multă dantelă la manșete și la gât. El a clătinat dezaprobator din capul său mare. - Nu, fetițo. E ca la pescuit. Întâi pui cârligul în undiță și numai după aceea poți să te joci cu el. Arată-i acum că ești supărată pe el, și se va feri de gustul neplăcut al supărării tale, căutând penele mai strălucitoare și ouăle mai dulci ale altei păsări. Nu-i poți arăta ce simți, Elli. Uită de insultă. Poartă-te ca și când n-ai fi auzit-o."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Bufonul de aur?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Bufonul de aur și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.