Carte

Astazi... ma iubesc pe mine

de Clara Toma

Astazi... ma iubesc pe mine, Clara Toma – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Astazi... ma iubesc pe mine – Clara Toma

În ultimul timp, am auzit adesea, în timpul unor dialoguri cu prietenii mei sau în cadrul unor cursuri la care am participat, această întrebare: "ce înseamnă să mă iubesc pe mine?" Ba chiar am întâlnit persoane care păreau foarte mirate la gândul că este posibil să aducă iubirea spre ele în loc să o dăruiească altora sau să o primească de la cei din jur. Persoane care spuneau: "nu cumva a mă iubi pe mine e o formă de egoism sau de narcisism?" Au fost mulți ani din viața mea în care la rândul meu m-am îndoit de faptul că a mă iubi pe mine însămi ar fi ceva benefic sau potrivit mie și m-am concentrat mai ales pe a-i iubi pe ceilalți. Apoi, în timp, mi-am dat seama că iubirea este o stare a ființei mele și că din acea stare-resursă pot împărtăși celorlați, însă am adăugat acestei alegeri înțelepciunea de a deveni și eu beneficiar al propriei surse de iubire. lubirea, chiar dacă este o stare a ființei, o energie imaterială, ea se manifestă, devine perceptibilă, vizibilă, tangibilă, atunci când este pusă în gesturi, atitudini, cuvinte, comportamente. lubirea se manifestă în plan relațional, fie că e vorba de relația noastră cu noi înșine, fie că e vorba de relația noastră cu cei din jur, cu Lumea ori cu Divinitatea. 

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Astazi... ma iubesc pe mine?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Astazi... ma iubesc pe mine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Astazi... ma iubesc pe mine

Cine a scris cartea Astazi... ma iubesc pe mine?

Astazi... ma iubesc pe mine a fost scrisă de Clara Toma.

Câte pagini are Astazi... ma iubesc pe mine?

Astazi... ma iubesc pe mine are 136 de pagini.

La ce editură a apărut Astazi... ma iubesc pe mine?

Astazi... ma iubesc pe mine a fost publicată la editura ASCENDENT.

Care este cel mai mic preț pentru Astazi... ma iubesc pe mine?

Cel mai mic preț găsit acum este 18.87 lei.

Există Astazi... ma iubesc pe mine în format PDF?

Poți verifica Astazi... ma iubesc pe mine în format PDF.

Cărți scrise de Clara Toma

Ai mai jos lista de cărți scrise de Clara Toma. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.