Cartea Aventurile lui Tom Sawyer PDF

Soarta e foarte crudă cu Tom: mătușa Polly îl pedepsește la fiecare pas, frumoasa Becky îl trădează, orele de la școală sunt lungi, iar el tânjește după libertate. Așa că într-o zi se hotărăște să fugă de-acasă și să se facă pirat. Să vadă ei atunci, toți cei care l-au necăjit, cât îi vor mai simți lipsă. Dar cum rămâne cu scena crimei la care a fost martor? Cum rămâne cu ucigașul rămas liber și cu bărbatul închis pe nedrept? Și, când Tom află că Joe Indianul ascunde pe undeva prin oraș o adevărată avere, lucrurile devin pe cât de complicate, pe atât de palpitante. Pirat și haiduc, indiferent ce-ar face, Tom nu se plictisește în orășelul de pe Mississippi, iar prietenii lui, Huck și Joe, sunt mereu gata să-i fie alături în orice aventură.   „Tom își spuse că, la urma urmei, lumea nu era chiar așa de plicticoasă. Descoperise fără să știe că pentru a face pe cineva să dorească un lucru, fie că-i bărbat în toată firea, fie că-i băiețel, trebuie să-i înfățișezi acel lucru drept greu de obținut. Dacă ar fi fost un filosof mare și înțelept, că scriitorul acestei cărți, de pildă, ar fi învățat de pe urma întâmplării de mai sus că munca înseamnă ceea ce ești nevoit să faci, iar joc – ceea ce nu ești nevoit să faci.“      Fragment din romanul "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain:       „Peste câteva minute, Tom străbătea apa mică a bancului de nisip, trecând spre țărmul statului Illinois. Înainte ca apa ajungă până la mijloc, făcuse jumătate de distanță. De aici încolo curentul nu-i mai îngăduia mersul în picioare; se avânta să înoate voinicește, spre a străbate și sută de metri rămasă. Înota pieziș în susul apei, dar curentul îl trăgea la vale mai tare decât se așteptase. Ajunse în cele din urmă la mal și apoi pluti, până găsi un vad, unde ieși din apă. Duse mâna la buzunarul hainei, se încredința că bucata de coajă de sicomor scăpase cu bine, apoi, cu hainele șiroind de apă, o luă prin pădure, de-a lungul malului. Puțin înainte de ora zece, ieși într-un luminiș, în dreptul târgului, și văzu vaporașul odihnind în umbra pomilor și a malului înalt. Sub stelele scânteietoare liniștea era deplină. Coborî de-a bușilea malul, cu ochii în patru, se lăsă binișor în apă și, din trei, patru zvâcnituri de înot, ajunse la bărcuța „de serviciu" de la pupa vasului. Se ascunse sub băncuța vâslașului și aștepta, gâfâind.     Curând, clopoțelul dogit sună semnalul și un glas dădu ordinul de pornire. Un minut, două mai târziu, botul bărcii se înălță până la pupa vaporului. Călătoria începuse. Tom se bucură de norocul lui, căci știa că era ultima cursă a vaporașului în acea seară. După vreo cincisprezece minute care i se părură un veac, zbăturile se opriră și Tom se strecură peste bord și înota prin întuneric spre mal, ieșind la uscat cu vreo treizeci de metri mai jos, unde era ferit de primejdia întâlnirii cu niscaiva hoinari. Străbătu în goană niște drumeaguri neumblate și în curând ajunse lângă gardul din dos al mătușă-sii. Îl sări, se apropie de pridvor și privi pe fereastra iatacului, unde ardea o lumină. Văzu pe mătușa Polly, pe Sid și pe Mary, și pe mama lui Joe Harper. Stăteau de vorbă, strânși laolaltă, de partea cealaltă a patului. Patul era lângă ușă. Tom se duse până la ușă și ridică binișor ivarul, apoi împinse ușurel. ușa se crăpă puțin, el o mai împinse cu băgare de seamă, tresărind la fiecare scârțâit. Când socoti că poate să se strecoare de-a bușilea, vârî întâi capul și porni, cu prudență.     — Da' de ce-o fi pâlpâind așa lumânarea? întrebă mătușa Polly.     Tom se grăbi.     — Mi se pare că s-a deschis ușa. Da, firește că s-a deschis! Of, fel de fel de lucruri ciudate se întâmplă de la o vreme. Nu se mai termina! Hai, du-te și închide-o, Sid.     Tom dispăru sub pat tocmai la vreme. Rămase locului până i se potoli răsuflarea, apoi se târi mai aproape de mătușă-sa; mai-mai să-i atingă piciorul.     — Și cum spuneam, zicea tușa Polly, nu era rău, doar poznaș cum nu se mai afla, zăpăcit și neastâmpărat din cale-afară, atât păcat avea. Da' el nu-și dădea seama ce făcea, mititelul; era ca un mânz. Nu voia să facă rău, avea inimă bună ca pâinea caldă... și începu să plângă.”