Buna seara, Melania!

Al doilea roman din seria MELANIA LUPU   Peripețiile Melaniei Lupu și ale motanului Mirciulica continuă la un an de la „operațiunea tablourile furate“. De data aceasta, Melania râvnește la Femeia cu evantai, tabloul semnat de Goya, și nu trebuie decât să orchestreze o misiune-fulger de spargere a unui muzeu. Ocazie cu care strânge laolaltă un mic grup infracțional pestriț, totul chiar sub nasul maiorului Cristescu, asistat de locotenentul Azimioară. Ce urmează este o combinație savuroasă de tragicomic, suspans și burlesc, cum numai Rodica Ojog-Brașoveanu știe să scrie! Fragment din romanul "Bună seara, Melania!" de Rodica Ojog-Brașoveanu: "Își continuă drumul urcând strada îngustă. „Copiii cu ochelari au un aer dramatic. Te înduioșează..." Îmbrăcase o haină neagră, strâmtă care-i accentua suplețea. Voaleta îi cădea până în dreptul buzelor. Își privi ceasul: cinci. „E foarte bine, draga mea. Dacă intenționează să te privească, va veni cu cel mult o jumătate de oră înainte. Tu îți vei petrece vremea închinându-te Sfântului Anton de Padova. Oricine își va imagina că te rogi pentru că nepoata sau chiar fiica ta să se mărite." Pătrunse în catedrala aproape pustie. Cineva exersa la orgă pe un motiv de Bach. Melania Lupu își muie degetele în apă sfințită și se închină. „Desigur, acesta este un obicei catolic, dar e bine, draga mea, să-ți asiguri prieteni pretutindeni."   „El este, fetițo! Puteai să juri că va veni și iată că nu te-ai înșelat." Ochii Melaniei Lupu poposiră cu satisfacție pe silueta bărbatului. Avea cam treizeci și cinci de ani și părea extrem de degajat. „Siguranța! Asta am apreciat cel mai mult la un domn. Îmi place și cum e îmbrăcat. Nimic strident, totul de excelență calitate, și spune tu, Melania, dacă știi ceva mai rafinat decât un raglan gris-souris la un costum gris-fer și o cravată neagră cu picouri albe. Splendid! Fii convinsă, vă veți înțelege ad-mi-ra-bil." Bărbatul ocoli capela. Se opri în dreptul statuilor simulând curiozități artistice. Ochii duri scormoneau băncile goale, încercau să pătrundă întunericul ungherelor. În catedrală se află o singură femeie. Stătea în prima bancă, nemișcată, ținându-și fruntea în palme. Nu întorsese capul când auzise pașii tânărului. Bărbatul ezită câteva clipe și se apropie de confesional. Sunetele orgii alunecau pe lângă chipurile sfinte.   - Ești punctual. Șoapta din spatele draperiei părea alterată de tutun și alcool. „Hm, gândi Râul Ionescu, una din ororile alea care răsucesc tot felul de combinații prin baruri. Cu atât mai bine."