Spionaj la manastire

Primul roman din seria Minerva Tutovan   Fosta profesoară, actual maior de Securitate, Minerva Tutovan este perspicace, inteligență, ironică și plină de îndrăzneală. Alături de Dobrescu, fost elev de-ai ei, actualmente locotenent, face echipa pentru dezlegarea unor cazuri stranii.   Dincolo de zidurile unui liniștit lăcaș de cult, un profesor este ucis. Dintr-o crimă obișnuită, ițele poveștii se complică, fiindcă Lucaci, profesorul ucis, se pare că avea în posesie un medicament ce poate fi o armă terifiantă în mâini nepotrivite.   Minerva și Dobrescu își intră în rolul de duo clasic „polițistul bun – polițistul rău“ și caută făptașul sau făptașii.   Vor descoperi criminalul la timp? Fragment din cartea "Spionaj la mănăstire" de Rodica Ojog-Brașoveanu "- Înnoptați de obicei la mănăstire? - Nu totdeauna. Am casa la Râmnic. Doar când întârziez cu trebile... Așa pații și aseară. Venii târziu, trebuia să mă scol în zori. Noaptea scurtă. Când îmi ciocăni la ușă maica Zenobia... - Cine-i maica Zenobia? - A de îngrijește arhondaricul. Când mă trezii, zisei că abia m-am culcat. Afară dăduse zorile. Urcai în camion și... - N-ați observat nimic? - Ce adică să observ? - Vreo mișcare, vreun zgomot... - Tt... Eram cu ochii cârpiți de somn. Frigul ce m-a mai trezit. E drept, la intersecție am încurcat-o. Acum, nu mi-ar fi de amendă... Sergentul-major Florea zâmbi cugetând adânc: „Cred și eu..." Dobrescu se apropie de fereastră. În curtea pustie, arsă de soare, Minerva discută cu soția șefului de post. Îi făcu un semn discret. Locotenentul își luă țigările și se adresă milițianului: - Rămâi aici. Lipsesc câteva minute. Câinele ridică puțin capul clipind din ochii urduroși. Își pendula coada alungând muște mari în zale verzi. Minerva se apropie roșie la față. Îi era cald: - Șeful de post să plece imediat la mănăstire. Nimeni nu părăsește locurile. Șoferului dă-i drumul. Nu el a ucis... Dobrescu înghiți în sec. Învățase să-și stăpânească reacțiile. Nu era prudent să-și manifeste surprinderea în fața Minervei.   Camionul fusese adus într-o viroagă, departe de privirile curioșilor. Locotenentul tuși ușurel dregându-și vocea, apoi își luă inima în dinți: - Prin urmare, după opinia dumneavoastră, șoferul e nevinovat. - Dar după opinia ta? Cum Dobrescu încerca o expresie savantă, îndeajuns de enigmatică, Minerva nu mai aștepta răspunsul. - Ai citit spovedania victimei, băiete? Efortul merită oarecare atenție. E scrisă cu sânge. - Există un asemenea document? Minerva își oferi o mică pauză înainte de a se repezi. - Dobrescu Vasile, te-am rugat să căști ochii! De ce mă enervezi? Desfăcu salopeta șoferului, vârându-i-o sub nas: Privește! Scrie aici despre un bătrân ghemuit lângă oblonul din dreapta, care e surprins și ucis printr-o lovitură puternică aplicată cu un obiect contondent? Scrie sau nu?"