Carte

Cainii de vanatoare

de Jorn Lier Horst

Cainii de vanatoare, Jorn Lier Horst – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Cainii de vanatoare – Jorn Lier Horst

Câștigător al The Swedish Academy of CrimeWriters’ Award, The Glass Key, The Riverton Prize • Roman din seria Inspector William Wisting   În urmă cu 17 ani, detectivul William Wisting a condus una dintre cele mai mediatizate anchete din Norvegia, deschisă în urma uciderii Ceciliei Linde.  Acum însă s-a descoperit că probele au fost falsificate și la închisoare n-a fost trimis adevăratul criminal. Wisting e suspendat, iar presa simte miros de scandal. Deși și-a petrecut întreaga viață vânând infractori, de data aceasta Wisting se simte el însuși vânăt. Ca să descopere ceea ce s-a petrecut cu adevărat, își dă seama că trebuie să lucreze singur și sub acoperire, ajutat doar de fiica sa, Line, jurnalist de investigații.  Dar pe măsură ce timpul trece și încă o tânără dispare, șansele ca Wisting să reușească în ce și-a propus par să fie tot mai slabe.   Jørn Lier Horst e unul dintre cei mai buni autori scandinavi de romane polițiste. Intriga din cărțile lui este condusă admirabil, iar personajele sunt foarte bine construite. - Yrsa Sigurdardottir Un roman cu o structură perfectă, complex și plin de tensiune. - CrimeTime, UK Jørn Lier Horst are talentul de a descrie atât de bine desfășurarea unei anchete polițienești, încât simți că faci parte și tu din vânătoare. - Dagens Nyheter, Suedia Câinii de vânătoare conține toate ingredientele unui roman polițist excepțional: intensitate, o intrigă neobișnuită, personaje unice, zugrăvite cu talentul unui psiholog criminalist. - Tønsbergs Blad, Norvegia   Odată cu seria de mare succes despre inspectorul William Wisting, Jørn Lier Horst (n. 1970) a intrat în elita autorilor de crime din țările nordice. Lucrând ca șef de investigații înainte să se dedice complet scrisului, Horst ne propune o rețetă literară unică, o combinație aparte de suspans și realism. Pe lângă romanele pentru adulți, Horst îi încântă și pe cititorii mai tineri cu povești cu mistere, creând pentru ei, împreună cu ilustratorul Hans Jørgen Sandnes, seriile Detective Agency No. 2 și CLUE. Cărțile din seria William Wisting au înregistrat vânzări de peste un milion de exemplare și au fost traduse în treizeci de limbi. Drepturile de ecranizare ale romanului Câinii de vânătoare au fost achiziționate de către Good Company Films din Danemarca. La Editura Trei, de același autor, a apărut Casa de vacanță, roman distins cu Bokhandlerprisen 2012 și nominalizat la The Riverton Prize.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cainii de vanatoare?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cainii de vanatoare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Cainii de vanatoare

Cine a scris cartea Cainii de vanatoare?

Cainii de vanatoare a fost scrisă de Jorn Lier Horst.

În ce an a apărut Cainii de vanatoare?

Cainii de vanatoare a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Cainii de vanatoare?

Cainii de vanatoare are 414 de pagini.

La ce editură a apărut Cainii de vanatoare?

Cainii de vanatoare a fost publicată la editura TREI.

Există Cainii de vanatoare în format PDF?

Poți verifica Cainii de vanatoare în format PDF.

Cărți scrise de Jorn Lier Horst

Ai mai jos lista de cărți scrise de Jorn Lier Horst. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.