Idilicul și grotescul, ironia disperată și burlescul, cruzimea și delicatețea, limbajul colocvial, cel parabiblic și cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant și notațiaimediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui pneuma e dorință (și posibilitatea?) de a fi fericit. Radu Vâncu se distanțează atât de poezia mizerabilistă; a desperados-ilor de cafenea, cât și de cea zisă neo-expresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciți prin crâșmele marilor orașe. Mai exact spus: se detașează din plutonul douamiist, impunându-se ca unul dintre cei mai importanți poeți români de azi.- Alexandru Mușina
