• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Memoriile lui W.B. Yeats oferă un lung șir de relatări personale captivante cu privire la numeroase figuri culturale ale Irlandei și Angliei secolului XX.
Îl cunoaștem pe poetul și dramaturgul Yeats, fondatorul celebrului Teatru Abbey din Dublin, și asistăm la dezvoltarea imaginației sale poetice. Poetul scrie cu sinceritate despre viața sa amoroasă, precum și despre conexiunea care consideră că există între viață și opera lui. Astfel, volumul descrie o viziune personală asupra artei, putând fi considerat un material auxiliar foarte util pentru înțelegerea poemelor și pieselor de teatru ale lui W.B. Yeats. Căutăm pasiunea, mai presus de toate pasiunea religioasă, ca pe cel mai de preț bun al vieții și nutream în permanență speranța secretă a unei inițieri misterioase. [...] Într-o după-amiază, treceam peste un mic pârâiaș și, când am sărit, am avut un sentiment foarte străin mie – căci toate gândurile mele erau păgâne –, sentimentul absolutei dependente de voința divină. A trecut într-o clipită și mi-am spus: «Asta este ceea ce simt creștinii». [...] Am fost întotdeauna conștient de faptul că sunt oarecum neajutorat sau poate chiar nedemn de încredere; nu-mi puteam păstra opiniile printre cei care le considerau neserioase, dacă simțeam oarece simpatie pentru acei oameni. Mă acuzam întotdeauna de lipsa de loialitate față de un prieten absent. Se pare că eram incredibil de timid. Uneori, această timiditate devenea inexplicabilă, îmi este și astăzi inexplicabilă și a rămas ca o amintire dureroasă în memoria mea. - W.B. Yeats, Memorii
