Cărțile cu animale sunt cu adevărat geniale, cel puțin pentru mine. Este bine să intrăm în lumea unui câine sau a unei pisici și să le înțelegem comportamentele față de noi. Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa m-a distrat, dar m-a și emoționat profund. Simpla legătură dintre om și pisică este mult mai profundă decât credem.
Cartea trezește emoția încă de la primele pagini. Prologul ne prezintă un motan vagabond căruia îi place viața în libertate. Până într-o zi, când are parte de un accident și este lovit grav, iar Satoru se oferă să aibă grijă de el în perioada convalescenței. Însă cei doi se „împrietenesc” și formează o legătură și după ce motanul se vindecă. Aș că Satoru îi dă numele Nana, care înseamnă cifra „șapte”, datorită felului în care stă coada.
Oamenii sunt oricum niște creaturi capricioase, așa că nu mă puteam baza pe ei sută la sută. Talentul unei pisici vagaboande constă tocmai în a-și dezvolta o rețea complexă de relații cu ajutorul căreia să supraviețuiască pe străzi.
Oamenii și pisicile, o relație complexă
Din cauza unor probleme care nu sunt dezvăluite de la început, Satoru este nevoit să plece și să-și lase animăluțul în grija altcuiva. Astfel, cei doi pornesc într-o călătorie împreună, din care amândoi vor învăța câte ceva. Problema este că niciunul dintre prietenii lui Satoru nu este potrivit pentru Nana. Motanul este reticent față de toți și dă semne că nu vrea să aibă alt stăpân.
Satoru își vizitează prietenii pe rând: pe Kosuke, fotograf și prieten din școala generală, cu care l-a găsit pe Hachi, motanul lui de când era copil; pe Yoshimine, un bărbat destul de rece, dar un bun prieten, care deține o fermă; pe Sugi și Chikako, prietenii lui din liceu, proprietari ai unei pensiuni ce găzduiește și animale de companie. Aflăm câte ceva din viața lui Satoru, despre copilăria și adolescența lui, dar și despre Nana și relațiile dintre animale.
Haz și emoție
Perspectiva motanului mi se pare foarte potrivită pentru cum sunt pisicile în realitate: indiferente în aparență, dar își iubesc stăpânul mai mult decât orice. Călătoria celor doi este una inițiatică și semnificativă pentru relația lor: nu pot sta departe unul de celălalt. Relația dintre om și pisică este una foarte strânsă în această carte. Fiecare pagină are puterea de a emoționa cititorul și acesta este rolul unei astfel de cărți. Există și multe momente care produc amuzament și care au puterea de a-ți smulge un zâmbet.
Nimeni nu poate afirma că animalele nu sunt inteligente. Poate că sunt mult mai dezvoltate decât credem noi. Au puterea de a iubi și de a empatiza, iar atașamentul pe care ți-l oferă este necondiționat. Aceste mici ființe speciale și capricioase sunt prieteni pe viață.
Romanul este acum unul dintre preferatele mele și nu doar pentru că ador pisicile. Cartea are în egală măsură emoții puternice și momente amuzante. Povestea celor doi m-a emoționat și m-a făcut să-mi privesc animăluțul altfel. O recomand tuturor, nu doar iubitorilor de pisici. Cu siguranță va produce emoție și celei mai puternice persoane. Nu este doar despre călătorie, ci despre o prietenie pe care nimeni nu o poate distruge.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Hiro Arikawa:
