Traducere din limba engleză și note de Magda Teodorescu Basil Hallward pictează într-o bună zi portretul tulburător al lui Dorian Gray. Doar că, odată cu trecerea timpului, tînărul din tablou îmbătrînește, pe cînd modelul lui, Dorian, rămîne neschimbat.
Fiecare faptă, fiecare an care trece lasă pe chipul pictat încă un semn, fără ca acest amănunt să fie cunoscut de ceilalți; doar creatorul lui, Basil Hallward, știe și va lua secretul în mormînt. Dorian Gray va ajunge și el la confruntarea fatală cu reflexia sa pictată și va sfîrși, îmbătrînit fără veste, victima misterioasă a imaginii din tabloul pe care atît l-a prețuit. Dorian merse distrat spre tablou și se întoarse să‑l privească. Cînd îl văzu, se trase înapoi, iar obrajii i se îmbujorară de plăcere. În ochi îi apăru o expresie de bucurie, de parcă s‑ar fi recunoscut pentru prima oară. Stătu acolo nemișcat, extaziat, vag conștient de ce‑i spunea Hallward, dar fără să sesizeze sensul cuvintelor. Sensul propriei frumuseți îi apăru ca o revelație. Nu o simțise înainte. Complimentele lui Basil Hallward îi păruseră doar exagerări fermecătoare venite din prietenie. Le ascultase, rîsese de ele și le uitase apoi. Nu‑i influențaseră firea. Apoi apăruse lordul Henry Wotton cu straniul lui panegiric despre tinerețe, avertismentul teribil despre scurtimea ei. Îl impresionaseră pe moment, iar acum, cum stătea privind la umbra propriei sale frumuseți, îl străbătu întreaga realitate a descrierii. Da, va veni o zi în care fața lui va fi ridată și sfrijită, ochii goi și incolori și grația figurii sale, distrusă și deformată. Purpura buzelor se va stinge, iar auriul va dispărea din părul lui. Viața care va trece în sufletul lui îi va ruina trupul. Va deveni îngrozitor, hidos și respingător. - Oscar Wilde