A fost un poet și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Poezia să aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația să îI recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi.
A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea și a introdus specii ale 'poeziei orientale, cum ar fi qazelul, în poezia română. Toate aceste calități ÎI recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român. Deși nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natură românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român. La Coșbuc obiectul evocării e omul pământului, el fiind supranumit Poetul țărănimii. Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade și a creat o operă de sensibilitate românească, sinteza de autentică și originală substanță poetică și artistică. Din cuprins: BIOGRAFIE BALADE ȘI IDILE (1893) NOAPTE DE VARĂ MÂNIOASĂ NU TE-AI PRICEPUT FATMA NUNTA ZAMFIREI CÂNTECUL FUSULUI ARMINGENII REA DE PLATĂ FATA MORARULUI CRĂIASA ZÂNELOR RUGĂMINTEA DIN URMĂ VÂNTUL VESTITORII PRIMĂVERII PE LÂNGĂ BOI RADA TREI, DOAMNE, ȘI TOȚI TREI LA OGLINDĂ EL-ZORAB SUPȚIRICĂ DIN VECINI NUMAI UNA! BRÂUL COSÂNZENII DUȘMAN CELE MOARTEA LUI FULGER PĂSTORIȚĂ PRAHOVA VARA SPINUL CÂNTECE FIRE DE TORT (1896) Din viața MAMA LUPTA VIEȚII ȘTEFĂNIȚĂ-VODĂ SCARA NOI VREM PĂMÂNT! VOICHIT A LUI ȘTEFAN DOINĂ LA PAȘTI ÎN MIEZUL VERII IARNA PE ULIȚĂ ISPITĂ DRAGOSTE ÎNVRĂJBITĂ PRUTUL DECEBAL CĂTRĂ POPOR Din poveste LEGENDA RÂNDUNELEI IDEAL O NOAPTE PE CARAIMAN MUNTELE RĂTEZAT ÎN ȘANȚURI ÎN MUZEU TRICOLORUL COLINDĂTORII CETATEA NEAMȚULUI ZIARUL UNUI PIERDE-VARĂ (1902) MOARTEA LUI GELU NUNTA ÎN CODRU BLESTEMUL TRĂDĂRII PE MUNTE REFERINȚE CRITICE
