Recenzie „7 zile…7 povești, 7 poezii” de Olguța Mihai

de | iul. 29, 2022 | Cărți pentru Copii, Recenzii cărți

De când am devenit mămică, am făcut un ritual special alături de fetița mea. În fiecare zi, la somnul de amiază citim câte o poveste. Încerc de fiecare dată să o fac pe diverse intonații și cu reflexiuni de voci, astfel încât puiul meu să mă asculte ochi și urechi, iar într-un final să cedeze somnului. Dacă la 1 an și 10 luni misiunea e să găsești „povești somnifere”, mai târziu menirea acestora e să devină învățături demne de urmat. O astfel de carte e volumul „7 zile…7 povești, 7 poezii” de Olguța Mihai.

Când a ajuns la mine cartea trebuie să recunosc că eram oarecum reticentă. Mi se părea că această formulă de 7 zile e încă un îndrumar cu povești tipice, dar mare mi-a fost mirarea să găsesc spilcuite niște istorioare gândite, logice, empatice, încărcate cu sens, perfecte pentru copii de peste 2 ani. Adevărul e că am citit cartea cu mult interes, chit că am aproape 30 de ani.

Revenind la volum, am apreciat formula utilizată de autoarea Olguța Mihai de a scrie povești plus poezii, formula atrăgătoare prin simplitatea sa, oferind părinților un mecanism divers de utilitate. De exemplu, ce te-ar încurca să citești la somnul de la amiază o poezioară, iar la cel de seară – o poveste. În acest fel, cel mic nu doar că va memoriza istorioara mai ușor, ci trage anumite concluzii, iar interogațiile de final pe care le inserează naratoare mi se par puncte relevante pentru a ajuta copii să cugete asupra celor citite. În acest fel, ritualul lecturii se transformă dintr-un monolog parental într-o discuție pregnantă pentru cei mici.

Olguța Mihai a recompus tradiționala lectură a basmelor într-un joc de rime și de versuri, adaptând istorisirea la două formate accesibile diferitor categorii de cititori. Cred că orice copilaș va găsi ceva util în această carte, de la lecție despre combatere a bullyingului și până la nevoia de prietenie, extrem relevante pentru dezvoltarea unei personalități sănătoase a copilului. Sunt ferm convinsă că lecturând astfel de istorisiri simple și accesibile, micii exploratori vor deveni, în timp, adulți responsabili și implicați, or misiunea literaturii pentru copii este anume asta: de a educa o tânără generație progresivă, sănătoasă din punct de vedere emoțional.

Alegerea personajelor este încă un punct forte al acestei cărți, pentru că animăluțele sunt aidoma unor ilustrații din fabulele tradiționale, ceea ce le permite copiilor să înțeleagă mai ușor sensul celor citite și să le suprapună în viața de zi cu zi. Fiecare situație descrisă pare plauzibilă și cred că i-ar ajuta pe cei mici în a se asimila societății și în a da dovadă de bun simț în orice moment al existenței lor. Nu-mi rămâne decât să o felicit pe autoare pentru calitatea cărții sale și să-i urez pe viitor multă inspirație.

Pe lângă nxtart.ro, cartea este disponibilă și pe Emag, respectiv Olx. Lectură plăcută!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE nxtart.ro

Titlu: 7 ZILE...7 POVEȘTI 7 POEZII
Autor: Olguța Mihai
An apariție : 2022
Editura: SANMESO
Nr. Pagini: 48
Limba: Română
Gen Literar: Carti pentru copii
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 15616

Alte recenzii de la Olguța Mihai:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 9 luni, 5 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments