Volumul cuprinde cele mai cunoscute și îndrăgite povești scrise de frații Grimm și repovestite de Jeanne Moineau: Muzicanții din Bremen; Tom Degețel; Croitorașul cel viteaz; Scufița Roșie; Frumoasă din pădurea adormită; Cenușăreasă; Alba-ca-Zăpadă; Hansel și Gretel; Clopoțica; Cei 12 frați și multe altele.
Pornești într-o călătorie spre o altă lume unde prințesele au părul de aur, prinții înfruntă orice primejdie, vrăjitoarele aruncă blesteme și farmece, castelele se ridică semețe până la nori, iar pădurile ascund cele mai ciudate făpturi. O lume unde, în ciuda tuturor necazurilor și piedicilor, binele învinge întotdeauna răul. Fiecare pagină a cărții cuprinde imagini mari, bogat colorate, care completează minunat povestea. Fragment din povestea “Jorînde și Joringel„: „Într-un vechi castel, înconjurat de o pădure întinsă, trăia o bătrână vrăjitoare. Ziua se preschimbă în pisică sau în bufniță, iar seara își recăpătă înfățișarea umană. Această femeie bătrână avea puteri mari și atrăgea toate animalele bune de vânat ca să le mănânce. Nimeni nu se putea apropia de castel la mai puțin de o sută de pași, dacă nu, rămânea stână de piatră. Nu se puteau elibera decât printr-o formulă magică rostită de bătrâna femeie. Când se apropia o tânără fată, o prefăcea într-o pasăre, pe care o închidea într-un coș. Așa că avea cel puțin șapte mii de coșuri închise într-o sală din castel. Într-o zi, o tânără pereche mergea să se plimbe în pădure ca să poată vorbi în liniște. Jorînde era o tânără mai frumoasă decât celelalte. Era logodnica lui Joringel, un tânăr la fel de frumos. În curând aveau să se logodească. în timp ce se plimbau, Joringel îi spuse iubitei lui: — Scumpa mea Jorînde, în niciun caz să nu te apropii de castel.”
DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII CELE MAI FRUMOASE POVESTI DE FRATII GRIMM PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE