Un altfel de jurnal

    „In genere, trăiesc după principiul (sănătos, în fond) one day at a time. Fiecare zi e (sau nu e) una din ultimele, dar asta nu se simte direct. O trăiesc, voit, ca pe o zi oarecare.
Citește tot rezumatul cărții Un altfel de jurnal...     Timpul este o explozie de timpuri mari, de timpuri mijlocii, de timpuri mici și infinitezimale, și de goluri de timp absorbante, amestecate esențial haotic și la care trebuie adăugate marile, mijlociile, micile false eternități ale extazului sau ale durerii. Timpul viu e o explozie, o cosmică, incomprehensibilă explozie.     Îmi dau seama că pentru a trăi ai nevoie de energia inconștientă de a aștepta ceva, oricât de nedefinit. Când viitorul încetează să existe propriu-zis (de fapt, el nu există niciodată, fiind doar presupus), trebuie să reușești să-ți creezi microașteptări. Microașteptări cu aparente vag plauzibile, complet ireale.     E greu, din ce în ce mai greu, din ce în ce mai singuratec, din ce în ce mai apăsător.“ (Matei CĂLINESCU)       Fragment din jurnal:       „15 noiembrie 2008     De ce oare, în tinerețe, n-am avut un plan de viață mai coerent, o țintă mai transcendentă, o dorință de a mă construi treptat, încăpățânat, dincolo de împrejurările în care mă găseam și-n care mă simțeam, alături de mulți alții, ca un prizonier într-o absurdă închisoare cu ziduri groase de timp, de ură, de spaimă? Trăiam și pe atunci „de pe o zi pe alta", dar nu în sens metafizic că acum, nu în urma unei decizii, ci tocmai din imposibilitatea de a decide (sau din incapacitatea de a decide?). Alături de prietenii mei apropiați din liceu și apoi din facultate credeam, eram pe deplin convins că vom muri tineri. Miron Chiraleu chiar a murit tânăr, a izbutit să se sinucidă în groaznică închisoare de la Aiud, amenințat că va fi eliberat numai dacă accepta să devină delator. Sinuciderii morale el i-a preferat-o pe cea reală, eroică în circumstanțele date — cu atai mai mult cu cât eroismul ei era menit să rămână obscur. Ideaa morții timpurii avea pentru noi sensul eliberării — fie și prin neant. Fumatul țigara de la țigară, bețiile, „boema, imunda boema" care „ucide, și nu numai la figurat" (cum spunea Pasadia) le practicăm și pentru ca scurtau viața. Le practică până la uitarea de sine și singurul dintre noi care avea certitudinea absolută a vocației sale, dublată de o ambiție pe măsură: Nichita Stănescu. El avea fără îndoială o țintă transcendentă, dar asta nu-l împiedica să ducă o viață haotică și să facă, în timp, concesii politice și morale (minore, la o privire retrospectivă), resimțite tot mai dureros de partea sa angelică. Această parte angelica sunt sigur că și-a păstrat-o până la sfârșit. Cealaltă parte, nu impură, ci doar slabă, a dus — între altele, prin relațiile lui prietenești cu personaje dubioase ale vieții literare, care-l antrenau în chefuri fără sfârșit — la decăderea lui fizică.” Citește mai puțin...