Spre Romania . Jurnal inedit

 „A scrie în șoaptă. Eu scriu aceste pagini cum ai vorbi în șoaptă. Aici, în România, fac eforturi să vorbesc numai în șoaptă (o șoaptă a sensului). Tocmai pentru că aici trebuie să te răstești, să te rățoiești pentru a fi ascultat.
Citește tot rezumatul cărții Spre Romania . Jurnal inedit... În românește, scriu în șoaptă.“ (Matei CĂLINESCU)  Fragment din carte: "Iarăși mi-am amintit de România. Am cumpărat câteva cataloage de muzee și albume — între care unul superb, în engleză, Treasures of Mount Athos (Thessaloniki, 1997), mare și foarte greu, cu nenumărate reproduceri în culori de icoane, mozaicuri, manuscrise bizantine ilustrate, sculpturi în lemn, broderii, coperte ferecate în aur și argint, sigilii și alte obiecte de artă minoră; un capitol e despre documente românești — multe chrisobule de la domnitori din Valahia și Moldova, care fondau sau înzestrau mănăstiri la Athos (de exemplu o chrisobulă dată de Mihai Viteazul, în slavonă, în anul de la facerea lumii 7107, 1599 după Cristos, prin care dăruia mănăstirii Sf. Nicolae, ctitorită de el, vreo douăsprezece sate și alte pământuri în Valahia, și pe deasupra două familii de robi țigani — Manea și Cosma). M-am gândit să trimit aceste volume în America prin poșta aeriană, cum făceam, când mă trezeam în preziua plecării de la Paris, cu maldăre de cărți care nu mai încăpeau în valize. Dar oficiul poștal din centrul Atenei, de lângă Piața Sintagmă (Piața Constituției), n-are nimic comun cu cele din Franța; înghesuială, cozile la ghișee, vocile iritate, căldura sufocantă — deși nu suntem decât în mai — seamănă perfect cu cele din România, de unde a trimite cărți prin poștă era, și continuă să fie, un adevărat coșmar. După o coadă interminabilă (nu atât în spațiu, cât în timp, căci toate operațiile se fac aici manual și fiecare chitanță e scrisă de mână, tacticos, fără nici o grabă) mi se spune că ambalajul nu e acceptabil; trebuie anumite plicuri, care pot fi cumpărate la o papetărie din apropiere. Mă resemnez (fierbând de furie în mine însumi), cumpăr plicurile, fac o nouă coadă. În final, sunt gata să explodez când tânăra funcționară, scuzându-se că n-are timbre potrivite pentru costul substanțial al expedierii, se apucă să lipească imperturbabil, unul câte unul, vreo sută de timbre de valori mici pe fiecare din cele două colețe, lăsând doar minimumul de spațiu necesar ca să se poată citi adresa. Mă abțin și la sfârșit sunt răsplătit cu un surâs. Singura diferență față de România e poate acest surâs final. " Citește mai puțin...