eBook Amintiri in dialog. Memorii

Bântuiam că o stafie melancolică locuri pe care le cunoscusem îndeaproape într-o viață anterioară și mă simțeam esențial vulnerabil, deși mă știam protejat, dacă nu de acea invizibilitate sau transparenta pe care și-o pot alege spectrele, de faptul că devenisem irecognoscibil.
Citește tot rezumatul cărții eBook Amintiri in dialog. Memorii... După două decenii de absență eram într-un fel deghizat în propriul meu trup, în propria mea vârstă. Revenisem în România pentru câteva zile, dar adevărata întoarcere, mi-am dat seama, avusese loc pe alt plan, acela al scrisului, mai demult. Cartea noastră era nu numai, cum credeam, un nostos imaginar; era chiar întoarcerea în Itaca.ׅ - Matei Călinescu Fusesem eu, fuseserăm noi doi, care ne întorceam în țară după un lung sau mai puțin lung exil, aidoma unor Ulise, Telemah? Pentru a fi pe deplin înțeleși ar trebui, înainte de "post-Odiseea" care se desfășoară chiar în timp ce scriem aceste rânduri, să pomenim și să încercăm să înțelegem întâmplările circumnavigației noastre, înainte de prima sosire la Itaca și, mai ales, jalea care ne-a cuprins atunci când, odată depășită prima euforie a libertății, am înțeles că s-ar putea să nu mai revedem niciodată insula copilăriei.  - Ion Vianu Fragment din ebook: Îl văzuseră o serie de specialiști reputați, între alții și celebrul Norden, în Germania, care nu putuseră face nimic; în cele din urmă venise și vindecarea, spontan, ca prin minune, și își reluase activitatea cu o notă de moderație față de trecut: bătrânețea se apropia. Atmosfera în casa părintească a celor două surori – mama și Monica – era atât de grea, încât mai întâi căsătoria precoce (avea optsprezece ani) a celei dintâi, apoi nașterea mea au apărut ca elementele unei adevărate salvari. (Povestind toate astea în scris, acum, îmi dau seama cât de săracă, de insuficiență a fost psihanaliza mea – poate că au fost prea scurți anii, cinci, de psihanaliză, dar am impresia că ar fi putut dura o infinitate dacă nu aș fi fost în vara aceea la Chicago s-o văd pe Monica, aproape agonizând; atunci s- a developat fulgerător în mine ceea ce nu se putuse cristaliza nici într- o viață de introspecție, nici într- un lustru de psihanaliză; și ar trebui poate să adaug că cea mai bună analiză e însuși scrisul, pentru că niciodată mai bine că în acest moment, când scriu aceste rânduri, nu am înțeles că apariția mea pe acest pământ în acel an 1934 a fost un semn de mântuire pentru o familie atât de încercată; și că eu nu am nici un merit în afară de a fi fost un semnal că viața se va propaga, că nu va rămâne împotmoliță  în  apele  putrede  ale  melancoliei.  Mai  târziu Monica  a  adus  pe  lume  nouă  copii  pentru  a  dovedi  același lucru, dar  semnalul l- a dat mama născându- mă pe mine.) Și tot în anul acela tatăl meu publică o operă de căpetenie, Estetică; era inițiat în francmasonerie, un act de viață care aspiră să fie o întemeiere, un început, o rază de lumină străpungând întunericul primordial; de aci și numele meu, Ion, în amintirea Teologului, „fiul luminii“, pe ale cărui urme aveam să merg, cincizeci de ani mai târziu, la Patmos, contemplând peștera unde vocile țâșnind de sub piatra îi spuseră cuvintele Apocalipsului pe care el le- a dictat apoi învățăcelului Prohoros. Citește mai puțin...