Astept sa crapi

 Un grup de țărani află noutăți despre asomarea păsăretului de curte conform directivelor europene și se inițiază în tainele jargonului și birocrației. Un invitat la emisiuni în direct e vânat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindcă i se întâmplă să amețească în studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating.
Citește tot rezumatul cărții Astept sa crapi... Un post TV inaugurează o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurența răspunde cu o emisiune în care transmite înmormântări. Un președinte de federație organizează un meci amical cu o națională africană care se prezintă fără chef și fără tricouri, dar cu o poftă năprasnică de bomboane. Un tânăr muncitor din Bacău invadează Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor și parlamentarilor englezi care așteaptă începutul unui exod la aeroport.   Asta veți găsi în Aștept să crapi (de astăzi, în prime-țime). Cinci proze alerte și vesele despre noi și dereglările noastre. Cinci felii din tortul vieții românești după integrarea în Uniunea Europeană. Cinci cronici ale absurdului, abjecției și dejecției. Cinci motive pentru a-ți dori să pleci din România doar pentru că, odată trecut de graniță, să începi să-i duci dorul și să vrei acasă. Fragment din carte: "Romano dădu din cap într-un fel misterios, aproape oblic. Ce gascan imbecil! Bineînțeles că nu se simțise bine. Încă de la intrarea în clădire, când un preoțel pirpiriu, cu mustăcioara și chelie, îl pipăise mai ceva ca la aeroport, îl tarcolise cu un aparat menit pesemne să detecteze prezența armelor și apoi îl bătuse pe umăr cu un „Doamne-ajuta" conspirativ, știuse că acceptarea invitației fusese o greșeală. Romano se încumeta să facă un bilanț mintal al prestației, pe când sfinția sa clămpănea mai departe, și ajunse la concluzia că aportul lui la buna desfășurare a discuției constase în următoarele: un „Vă multumesc pentru invitație" (în minutul 4, dac-ar fi putut urmări înregistrarea), un „Vă multumesc, sunteți amabil" (minutul 9), un „Remedii ca atare" pe la jumătatea emisiunii, un „Tot suntem in era nonstopului" (minutul 32), un „Lucrurile trebuie cântărite" (minutul 37), un „Cred că România" (minutul 43) și un „La revedere" abia șoptit în ultimul minut. Pentru cineva care scrisese douăzeci de cărți, publicase trei mii de articole și avea reputația unui vorbitor efervescent, în tot felul de emisiuni în direct sau înregistrate, nu era o contribuție tocmai notabilă. Chiar înainte să iasă, ușurat că depășise și al doilea moment de slăbiciune, Marius Romano dădu peste un combatant ezoteric principal (corect și complet definit). Nu în carne și oase, ci în ecran și pixeli. La un ditamai televizorul aflat cam pe la jumătatea coridorului, omul părea lansat într-un discurs din care nu l-ar fi putut întrerupe nici al Treilea Război Mondial. În colțul din dreapta sus al ecranului scria „reluare", ceea ce-i dădu de înțeles lui Romano că era vorba de un delir nocturn pe care postul respectiv îl redifuza pentru cei care nu rezistau în direct până se crăpă de ziuă. Calomfir Niculiu dădu să schimbe programul, nu înainte de a-l fulgera pe părintele-portar cu o privire care anunță suplicii asiatice. Romano își opri gazda și deveni brusc atent, nebănuind cum arătau lucrurile pe care avea să le audă. Bărbatul de la televizor avea totuși o fixitate a privilor și un început de spume la gura de care nu puteai să faci abstracție. " Citește mai puțin...