Ați aflat deja de la școală despre Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 și 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil ați citit sau poate chiar ați învățat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Și, purtat de biruință, să mă-mpiedic de-un moșneag?“ Iată că și genialul Eminescu s-a înșelat asupra înțelesului epitetului „cel Bătrân\", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr.
„Cel Batran“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Țării Românești și alți domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Batran“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătran“. Să știți, de asemenea, ca datorită înfăptuirilor și a nobleței caracterului său i s-a mai zis și „cel Mare\": Mircea cel Mare. Veți judeca și voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel.