„Ideea principală a romanului este înfățișarea unui om întru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume mai ales acum... Voi aminti că, dintre chipurile sublime ale literaturii creștine, cel mai apropiat de desăvârșire este al lui Don Quijote.
Dar acesta este sublim numai pentru că, în același timp, este și ridicol. Pickwick al lui Dickens este și el ridicol, tocmai prin asta cuceritor. Pe când la mine nu există nimic, nimic asemănător...” - F.M. Dostoievski „Când Rusia, și apoi întreaga lume, au luat cunoștință de operele lui Dostoievski, impresia generală a fost atât de puternică, atât de nouă și de originală, încât toată lumea a fost de acord că în autorul Amintirilor din Casa morților, al romanelor Crima și pedeapsă, Idiotul și Frații Karamazov, realismul rus și european câștigase pe unul din reprezentanții lui cei mai de seamă, un scriitor genial căruia nu-i puteau fi alăturate decât puține alte figuri din întreaga galerie a literaturii moderne. Adâncimea și precizia cunoașterii sale psihologice, intensitatea zguduitoare a situațiilor evocate de el, însemnătatea dobândită pentru fiecare din cititorii lui de analizele sale morale au dat operelor lui Dostoievski caracterul unor mari evenimente ale secolului." - Tudor Vianu „Un scriitor al cărui interes se îndreaptă mai degrabă către condiția umană mizeră, către păcat, viciu și către hăurile poftei trupești și ale patimii, decât către noblețea sufletului și a trupului." - Thomas Mann „Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot învăța ceva." - Friedrich Nietzsche Autor recomandat de George Banu în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din romanul "Idiotul" de F.M. Dostoievski: „— Ți-ai pierdut mințile? strigă prințul aproape sărind în sus. Ce ți se impută și cine-ți impută? — Cei de acasă, toți, mamă, surorile, tată, prințul Ș., chiar și urâciosul acela de Kolea al dumitale! Chiar dacă n-o spun pe față, dar o gândesc. Le-am spus-o verde în ochi, și mamei și tatei. Maman a zăcut bolnavă toată ziua; a doua zi, tată și Alexandra mi-au spus că nici nu-mi dau seama de sensul cuvintelor pe care le îndrug. Le-am răspuns răspicat că se înșeală, că înțeleg totul, sensul tuturor cuvintelor, că nu mai sunt o fetiță și că încă de acum doi ani am citit două romane de Paul de Kock, anume ca să aflu tot. Maman, când a auzit, era cât pe ce să leșine. O idee nostimă îl străfulgeră pe Mîșkin. Se uită atent la Aglaia și un zâmbet îi flutură pe buze. Nici nu-i venea a crede că în fața lui era fata cea mândră care odată îi citise cu atâta dispreț scrisoarea lui Gavrilă Ardalionovici. Nu putea să înțeleagă cum sub această frumusețe severă și aroganța se poate ascunde un suflet de copil, care, de fapt, nici acum nu era în stare să pătrundă sensul tuturor cuvintelor. — Ai stat mereu acasă, Aglaia Ivanovna? o întrebă el. Vreau să spun, adică, n-ai frecventat nici o școală, n-ai urmat vreun curs la nici un internat sau institut? — Nu, niciodată; am fost ținută acasă ca într-o eprubetă și din eprubetă pășesc direct în căsnicie; de ce zâmbești mereu? Mi se pare că dumneata îți bați joc de mine și că te-ai dat de partea lor, spuse fata, încruntându-și amenințător sprâncenele. Nu mă supără, și așa nu prea știu ce se petrece cu mine... Pun rămășag că ai venit aici pe deplin încredințat că sunt îndrăgostită de dumneata și că te-am chemat la o întâlnire de dragoste, sfârși ea cu glas tăios, iritată la culme. — Într-adevăr, ieri mă gândeam cu teamă să nu fie așa cum spui, mărturisi cu candoare prințul (părea foarte încurcat), dar astăzi sunt încredințat că dumneata... — Cum? strigă Aglaia și buzișoara de jos începu deodată să-i tremure. Ți-era teamă ca nu cumva eu... ai îndrăznit să te gândești că eu... Doamne! Ți-ai închipuit poate că, invitându-te aici, am vrut să te atrag într-o cursă, ca să fim surprinși aici și să fii astfel silit să mă iei în căsătorie... — Aglaia Ivanovna! Ar trebui să-ți fie rușine să vorbești așa. Cum de a putut să încolțească în inima dumitale neprihănită un gând atât de meschin? Pun rămășag că nu crezi un cuvânt din cele ce spui și... nici măcar nu-ți dai seama ce spui! Aglaia rămase cu ochii în pământ, speriată parcă de cele ce a spus.”
