Umbra

 Într-o dimineață, când să plece la școală, Tom trage o sperietură zdravănă: în fața blocului îl așteaptă o umbră – umbra unei fete de vârsta lui. Zile de-a rândul, fantoma își face apariția, urmărindu-l peste tot pe unde se duce.
Citește tot rezumatul cărții Umbra... Tom nu înțelege ce se întâmplă și, cu toate că prezența stafiei îl tulbură, curiozitatea nu îi dă pace. Cine este misterioasă fată? Ce vrea de la el? Îndrumat de umbră, Tom descoperă treptat cruzimile celui de-al Doilea Război Mondial și, totodată, secretul fetei care îl bântuie.  Ediție bilingvă (română-franceză)     Fragment din romanul "Umbra" de Yael Hassan, Rachel Hausfater:     „Maman et Julie n'étaient pas encore à la maison. Tant mieux! J'avais besoin d'être seul, de reprendre mes esprits. J'ai bu un grand verre d'eau fraîche qui ne m'a pas calmé. Je sentais mon pouls s'affoler. Une sourde angoisse m'étreignait. Une peur indéfinissable. Quelque chose que je n'avais jamais ressenti auparavant. J'ai gagné ma chambre et me suiș allongé sur mon lit. J'ai fermé les yeux, respiré profondément, mais je n'arrivais pas à réupérer. J'ai essayé de me raisonner: ce que j'avais vu, ce que je croyais avoir vu, plutôt, n'existait pas, ne pouvait qu'être le fruit d'une hallucination. Pourtant le phénomène s'était déjà répété deux fois. Et j'avais le très mauvais pressentiment que cela ne s'arrêterait pas là, que je n'étais qu'au début de mes peines.      Malgré tout, j'ai essayé de me mettre au boulot, espérant y trouver un dérivatif à mon angoisse. Pour le lendemain, îl me restait encore à réviser le contrôle d'histoire.      La sonnerie du téléphone m'a interrompu dans mon élan. C'était Quentin.     — Tu vas mieux ? m'a-t-il demandé d'emblée.      — Oui... Oui... C'est bon, Quentin ! ai-je répondu, énervé.     — Excuse-moi de me faire du souci pour toi, Tom, mais tu n'avais vraiment pas l'air bien, tout a l'heure, tu sais... Și t'avais vu ta tête!       Mama și Julie nu erau încă acasă. Cu atât mai bine! Aveam nevoie să fiu singur, să-mi vin în fire. Am băut un pahar mare de apă rece, dar asta nu m-a calmat. Îmi simțeam pulsul cum o ia razna. Mă cuprinsese o tulburare surdă. O frică greu de definit. Ceva ce nu mai simțisem până atunci. Am intrat în camera mea și m-am lungit pe pat. Am închis ochii, am tras adânc aer în piept, dar tot nu reușeam să-mi revin. Am încercat să gândesc rațional: ceea ce văzusem (ceea ce credeam c-am văzut, mai degrabă) nu există, nu putea fi decât o halucinație. Cu toate astea, fenomenul se repetase deja de două ori. Și aveam un presentiment supărător că lucrurile n-aveau să se oprească aici, că problemele mele abia începeau.      În ciuda tuturor lucrurilor ăstora, am încercat să mă apuc de treabă, sperând să găsesc în pregătirile mele pentru școala ceva care să îmi mai ia mintea de la temerile care mă copleșiseră. Aveam de recapitulat ceva pentru o lucrare de control pe care urma să o dăm a doua zi la istorie.     Însă soneria telefonului mi-a întrerupt elanul. Era Quentin.      — Ți-e mai bine? m-a întrebat el de la bun început.      — Da... Da... Sunt bine, Quentin! i-am răspuns eu nervos.      — Iartă-mă că-mi fac griji pentru tine, Tom, dar mai devreme nu arătai deloc bine, să știi... Dacă ai fi văzut ce fată aveai!“ Citește mai puțin...