Recenzie „Umbra Vântului” de Carlos Ruiz Zafon

3 zile împreună cu Carlos.

Pregătiți cafeaua, vor urma nopți albe.

Un secret valorează atât cât valorează cei de care trebuie să-l păzim, iar dacă „cei” înseamnă lumea întreagă, fii sigur, deții o comoară.

Un secret, doar unul, o carte, autorul ei, un singur exemplar în toată lumea, doar unul, de ce?!

Daniel are 10 ani, iar vizita acestuia împreună cu tatăl său la Cimitirul Cărților Uitate îl va face să cunoască cu desăvârșire dezamăgirea, prietenia adevărată, dragostea, legături care ascund istorii atât de triste în mijlocul căror veți descoperi una, plină de prejudecăți și amărăciune.

Zafon este de pe Planeta mea!

M-a îndrăcit să trec printr-o proiecție intermitentă, să admir dedicația și să mă înfiorez de cruzime.

Zafon este dovada vie a faptului că avem scriitori contemporani care pot ușor concura cu mai greii clasicii. Eu sunt contemporana lui, noi suntem contemporanii lui Zafon!

Umbra Vântului este prima carte din tetralogia scrisă de C.R.Z. Cineva mi-a ros urechile lăudându-l, mă bucur că nu și-a răcit gura degeaba .

Găsiți o carte plina de emoții, dialoguri minunate care te poate arunca dintr-o stare în alta, o carte pentru fiecare bibliotecă!

Vreau să o descoperiți cu aceeași ochi și cu entuziasmul cuprins încă de la prima pagină!

Sunt încântată de personaje, cât sunt ele de diferite, expresiile personalizate până la imposibil, comportamentul, demni de admirație. Țin morțiș să îl cunoașteți pe Fermin, cât e de viu și colorat acest caracter.

Zafon este un dependent al detaliilor, a folosit firul narativ cu un tact constant încât cititorul nu-și poate lua ochii de la lectură. Iar eu, eu m-am trezit că era ora 4 dimineața și am cearcănele până la nas.

În toată tristețea acestei istorii, autorul nu te lasă în deznădejde, pentru că deznodământul vine cu o alinare, dar nu pentru toți.

Las câteva citate mai jos, alese cu grijă, din carte.

Parisul este singurul oraș din lume, unde să mori de foame se consideră a fi o artă.

O carte e o oglindă, nu putem găsi în ea decât ceea ce avem înlăuntrul nostru, atunci când citim ne folosim mintea și sufletul, și aceste bunuri sunt din ce în ce mai rare.

Ce bună ești Rociíto. Curul ăsta muntenesc al tău e apocalipsa după Botticelli.

Avea o rochie de culoarea fildeșului și ducea universul întreg în privire. Abia daca îmi amintesc cuvintele preotului sau chipurile pline de speranță ale invitaților care umpleau biserica în acea dimineață de martie. N-am păstrat în minte decât imaginea buzelor ei și, când mi-am mijit ochii, jurământul secret pe care l-am purtat mereu în inima și de care îmi voi aminti tot restul vieții mele.

Urmează să citesc și restul cărților din tetralogie, pentru a nu uita de secret.

Zafon ne-a părăsit anul trecut, însă moștenirea sa este mai vie decât a fost cândva!

Lectură misterioasă vă doresc!