Rezumat Noaptea, statuile intineresc - Horia Garbea

Noaptea, statuile întineresc. Poeți străbătând Bucureștiul, noaptea Antologie coordonată de Horia Gârbea Este a treia culegere de versuri a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, după Ce stradă e asta? (2017) și București, dincolo de timp (2018), toate apărute la Editura Neuma cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Citește tot rezumatul cărții Noaptea, statuile intineresc... Volumul cuprinde creațiile a 53 de poeți   Din poeziile cuprinse în volum se conturează unul din cele mai frumoase potrete ale orașului de pe malurile Dâmboviței. Este un un portret multimensional, deoarece poeții sunt capabili să vadă dincolo de geografie, istorie, arhitectură, sunt capaibili să vadă sufletul orașului, osatură și resorturile sale intime, tâlcul și taina sa, ei pot să-l citească atât în lumina felinarelor sau a stelelor cât și în întunericul ce-l cuprinde. Editura NEUMA este onorată să publice acest volum ce reunește cele mai importante nume ale poeților contemporani, bucureșteni prin naștere sau prin adopție felicitându-i totodată pentru admirabilă muncă de creație depusă din dragoste pentru acest oraș și pentru poezie. Haideți să vedeți Bucureștiul noaptea. Veți redescoperi orașul și poezia lui. - Andrea H. Hedes Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Noaptea, statuile intineresc?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Noaptea, statuile intineresc și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Noaptea, statuile intineresc scrisă de Horia Garbea. Noaptea, statuile intineresc a apărut în anul 2020. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2020 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Noaptea, statuile intineresc este editura NEUMA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura NEUMA aici. Cartea Noaptea, statuile intineresc face parte din categoria Poezie. Este o carte rezonabil de groasă - are 228 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Noaptea, statuile intineresc și, de asemenea, sperăm că autorul Horia Garbea, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde