Din cuprins: Schiță biografică; Ediții; Exegeze; Amintiri din copilărie; Aprecieri critice Acesta operă de maturitate a marelui povestitor humuleștean, prezintă primele sale experiențe sufletești, evocă icoane scumpe legate de vârsta inocenței, imortalizează oamenii și locuri și costituie o monografie a vieții materiale și spirituale a satului moldovenesc de la munte.
Prozatorul dă glas durerii cauzate de părăsirea locurilor dragi, înfățișează satul și consemnează încercările lui Nică de a-și îndupleca mama să nu-l trimită la Socola, prezintă opiniile părinților despre învățătură, surprinzând gândurile lui Nică și drumul parcurs până la sosirea în Iași. Căutînd sensul existenței care nu poate fi descoperit decît în și prin fapte exemplare, memoria naratorului iese din cadrele timpului fizic pentru a regăsi un timp al său, subiectiv, delimitat de repere de ordin afectiv. Tipul de relație care se stabilește între timpul obiectiv și cel subiectiv constituie, de altfel, premisa esențială a diferențierii autobiografiei de celelalte specii ale literaturii personale: autorul de memorii este preocupat, mai ales, de reconstituirea exactă a întregii vieți sau a unei anume perioade, considerată importanță, fără a omite nimic din ceea ce s-a petrecut atunci, menținînd o "obiectivitate" a relatării; certificatul de autenticitate al scrierilor de acest tip este, aproape totdeauna, dată, indicația cronologică oricînd verificabilă. Autobiografia Amintiri din copilărie (ed. a II-a) însă nu se raportează decît la dimensiunile timpului subiectiv, a cărui suveranitate constituie, poate, o formă a "răzvrătirii" ființei împotriva sensului unic de evoluție a timpului: scrisul, textul, reprezintă materializarea dorinței spiritului de a-și ridica existența deasupra uitării și de a smulge vîrsta de aur a ființei de sub teroarea cuvîntului "sfîrșit".