Ceea ce uimește și seduce cu precădere în Amintiri din copilărie este puterea privirii de a călători nestingherit, încoace și-ncolo, în acest univers lăuntric, fie evocând poznele lui Nică de parcă ar fi văzute chiar cu ochii copilului de odinioară, fie alunecând, în treacăt, peste melancoliile scriitorului adult.
Poveștile lui Creangă sunt delectabile deopotrivă pentru copii și pentru adulți. Însă numai cei din urmă le pot gusta pe deplin savoarea. Creanga pare a nu-și fi bătut capul să inventeze povești: avea destul material la îndemână ca să mai fie nevoie de așa ceva. Cât datorează el creației folclorice anonime și cât îi este această tributară după publicarea poveștilor și absorbția – sau reîntoarcerea – acestora în circuitul oralității e o chestiune ce poate interesa migăloase cercetări erudite. Farmecul poveștilor lui Creangă nu stă în invenție – cel mult, aici și-a spus cuvântul selecția făcută de scriitor dintr-un inventar disponibil atât de bogat. Ceea ce atrage și cucerește, în primul rând, e «punerea în scenă» – nemaivorbind de darul rostirii plastice, suculente, atât de mult comentat și analizat. - Liviu Papadima