„«Fericit cel care, că Ulise, a călătorit în jurul pămîntului», spune un faimos vers. Ei bine, Ioan T. Morar a reușit o performanță care, la rîndu-i, ar trebui să-și găsească homerul: el a călătorit la capătul lumii! A locuit vreme de două luni într-un paradis de o paralizantă frumusețe, «o frumusețe care se risipește în gol», după cum o definește autorul, încercînd să înțeleagă alteritatea absolută. Cartea de față e o fabuloasă dare de seamă a unui timp suspendat, a scufundării într-o lume în care cutuma reprezintă încă principala forță de organizare a vieții cotidiene și în care ritualurile străvechi (de la canibalism la geometria ascuțită a dansurilor civilizației kanak) amintesc de strămoșii aflați la doar o aruncătură de suliță. Ioan T. Morar a surprins Noua Caledonie într-un moment în care, sub presiunea vremii, se pregătește să sară – și o face cu grație de felină tropicală – din lumea arhaică în cea postmodernă. Probabil că peste cîțiva ani paradisul neocaledonian va fi doar o amintire. Pînă atunci, să ne bucurăm alături de scriitorul care, departe de lumea dezlănțuită, a avut norocul să trăiască două luni ca-ntr-un haiku boreal despre scoici, cocotieri, infinite plaje cu nisip alb și-o liniște de început de lume.” (Mircea Mihaies)
