K., personajul principal, încearcă să-și întâlnească angajatorul pentru a-și prelua postul. Un lucru banal, dar realizarea acestuia depinde numai de castel. Amestecul dintre rațional și irațional, dintre fragilitatea individului și violența reprezentată de castel printr-o ordine ostilă și rigidă, absurditatea birocratismului, lipsa înțelegerii dintre personaje, dezvăluie cititorului imaginea unui scriitor pasionat de tragismul singurătății ultragiate. Unul dintre marii clasici ai prozei neclasice prin excelență. Fragment: "Hangiță îl privea parcă visătoare. Privirea aceea îl reținu pe K. mai mult decît ar fi vrut. Acum mai și zîmbea ușor și își dădu seama oarecum abia cînd zări uimirea de pe fața lui K., parcă ar fi așteptat un răspuns la zîmbetul ei și acum, că nu-l primise, se trezea. — Mi se pare că ieri ai avut impertinența să spui ceva despre rochia mea. K. nu-și amintea. — Nu-ți amintești? Mai adaugi la obrăznicie și lașitatea. K. se scuză, punînd totul pe seama oboselii lui din ziua trecută, se prea poate să fi trăncănit ceva, dar zău că nu-și mai amintea. Și ce-ar fi putut să spună despre veșmintele doamnei hangițe? Că erau atît de frumoase, cum nu mai văzuse. În orice caz, nu mai văzuse altă hangiță lucrînd în astfel de haine. — Lăsă observațiile astea, zise repede hangița. O vorbă să nu mai aud despre hainele mele. Hainele mele nu-s treaba ta. Ți-o interzic o dată pentru totdeauna. K. se mai înclină o dată și o porni spre ușă. — Cum adică n-ai mai văzut o hangiță lucrînd în astfel de haine, ce vrei să zici? strigă hangița după el. Ce fel de observații fără rost sînt astea? N-are nici un sens. Ce vrei să zici?"
