Procesul

Chiar în ziua în care împlinea treizeci de ani, Josef K., prim-procurist bancar și celibatar, este arestat, fără să i se aducă la cuno stință motivul arestării, de doi agenți ai unei agenții nespecificate. Din acel moment, viața lui se schimbă ireversibil.
Citește tot rezumatul... Judecat de un tribunal aflat într-o clădire cu aspect deplorabil, lui K. nu i se aduce nici o învinuire, de și toată lumea îl consideră vinovat. Totul este halucinant și ireal, iar K. va încerca în mod disperat să afle adevărul despre ceea ce i se întâmplă, pentru că, în cele din urmă, să fie ucis „ca un câine“.   Cel mai cunoscut roman al lui Franz Kafka, Procesul a devenit faimos la scurt timp după publicarea postumă, influențând scriitori precum Jean-Paul Sartre, Albert Camus sau Gabriel Garcia Mărquez și intrând în canonul literar major al modernității.   Kafka este cel mai mare scriitor de limba germană al timpului nostru. Poeți precum Rilke, romancieri precum Mann par fie să pălească în comparație cu el, fie să radieze o lumină puternică, dar artificială. - Vladimir Nabokov   Cu cât opera e mai desăvârșită, cu atât mai puțin ne trimite spre autorul ei. [...] Franz Kafka este scriitorul care și-a consumat experiența de viață în asemenea măsură, încât referirea la biografie devine superfluă. - Martin Walser Fragment din cartea "Procesul" de Franz Kafka: "Cei trei tineri atât de șterși, atât de palizi, care lui îi apăreau în memorie doar ca un grup ce admira fotografiile domnișoarei Brstner, erau de fapt angajați la banca sa, nu colegi, asta era prea mult spus și demonstra o lacună în cunoștințele inspectorului, dar funcționari la bancă erau în orice caz. Cum putuse să treacă asta cu vederea? Cât de mult trebuie să-l fi impresionat inspectorul și gardienii, dacă nu-i recunoscuse pe cei trei tineri! Erau acolo Rabensteiner, cel care dădea tot timpul din mâini, blondul Kullich, cu ochii cufundați în orbite și Kaminer, cu eternul zâmbet insuportabil. - Bună dimineața, a spus K. după o clipă și le-a întins mâna celor trei, care se înclinau corespunzător. Chiar nu v-am recunoscut. Acum vom merge la treabă, nu? Domnii au aprobat din cap viguros, râzând, ca și cum tot timpul ar fi așteptat asta, dar când K. și-a dat seama că-i lipsea pălăria, care rămăsese în camera sa, au alergat unul după celălalt s-o aducă, ceea ce lasă să se întrevadă o oarecare jenă. K. stătea liniștit și-i privea prin cele două uși deschise, ultimul era bineînțeles indiferentul Rabensteiner, care mergea într-un fel de trap mărunt, dar numai de formă. Kaminer i-a înmânat pălăria, iar K., în timp ce și-o punea, a trebuit să-și spună explicit, după cum era deseori necesar s-o facă și la bancă, pentru a reuși să se abțină, că zâmbetul lui Kaminer nu era intenționat, ca el, în principiu, nu putea zâmbi intenționat. În vestibul, doamna Grubach, care nu arată foarte copleșită de sentimentul vinovăției, a deschis ușa locuinței pentru toți; ca de atâtea ori, K. a observat cordonul de la sort care-i strângea pântecul zdravăn până la o adâncime cu adevărat inutilă." Citește mai puțin...