Al treilea volum din Tetralogia Napolitană În al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena și Lila, cele două fete cu care cititorii au făcut cunoștință în Prietena mea genială, au devenit femei. Lila și-a părăsit soțul și confortul material, iar acum muncește în condiții foarte dure. Elena a studiat la școala Normală din Pisa și a publicat un roman de succes, care i-a deschis ușile saloanelor selecte. Amândouă au refuzat să se complacă într-o viață plină de nefericire, ignoranța și supunere, îmbrățișând în schimb numeroasele oportunități ale anilor ’70. În continuare le leagă o prietenie profundă, de nezdruncinat. „În liniștea cea mai deplină sau în mijlocul evenimentelor tumultuoase, atunci când ne simțim în siguranță sau în pericol, când suntem nevinovați sau imorali, suntem o mulțime formată din ceilalți. Iar această mulțime e cu siguranță o binecuvântare pentru literatură.” (Elena Ferrante) Autor recomandat de Vasile Ernu în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din roman: “A doua zi ne-am dus toți să vedem casa. Era într-o stare jalnică, dar Lila s-a entuziasmat: îi plăcea că era la marginea cartierului, în apropiere de tunel, și că de la ferestre se vedea pompa de benzină a logodnicului lui Carmen. Enzo a observat că noaptea ar fi fost deranjați de camioanele care treceau pe șosea și de trenurile de la triaj. Dar pentru că ea a considerat frumoase și zgomotele care ne însoțiseră copilăria, au căzut la o înțelegere cu văduvă pentru un preț convenabil. Din acel moment, Enzo, în fiecare seară, în loc să se întoarcă la San Giovanni a Teduccio, s-a dus în cartier ca să renoveze apartamentul, pe care să-l preschimbe astfel într-o locuință decentă. Se apropia luna mai deja, la fel și data nunții mele, tot mă duceam și veneam de la Florența. Dar Lila, ca și cum n-ar fi luat deloc în considerare dată nunții mele, m-a implicat în cheltuieli ca să finalizeze aranjarea casei. Am cumpărat un pat matrimonial, un pat pliant pentru Gennaro, am fost să facem împreună cererea pentru instalarea telefonului. Lumea ne observă pe stradă, unii mă salutau doar pe mine, alții pe amândouă, alții se prefăceau că nu ne vedeau nici pe una, nici pe cealaltă. Lila părea, în orice caz, în largul ei. O dată ne-am întâlnit cu Ada, era singură, a făcut semne cordiale, a trecut mai departe grăbită. O dată ne-am intersectat cu Maria, mama lui Ștefano, eu și am salutat, ea a întors capul. O dată Ștefano în persoana a trecut cu mașina și s-a oprit din proprie inițiativă; a coborât din mașină, a vorbit doar cu mine, vesel, m-a întrebat de nuntă, a lăudat Florența unde fusese de curând cu Ada și fetița; la sfârșit, l-a atins ușor pe Gennaro peste obraz, a salutat-o pe Lila dând din cap și a pornit din nou. O dată l-am văzut pe Fernando, tatăl Lilei: cocoșat, foarte îmbătrânit, stătea în fața școlii și Lila s-a agitat, i-a zis lui Gennaro că voia să i-l prezinte pe bunicul lui și eu am încercat s-o opresc, dar ea a vrut să se ducă oricum."
