Cercul negru este, fără îndoială, un roman de excepție, scris cu o deosebită măiestrie, un roman ce trebuie neapărat citit, nu spre „trecerea timpului'', ci pentru luarea aminte, căci parabola, prezentată într-o manieră artistică, este o copie fidelă a ceea ce se petrece cu adevărat în realitate. Cercul negru, dincolo de valoarea sa literară, este un semnal de alarmă al riscului major al alienării omului modern care trăiește într-o lume falsă, atenționând că Acum este timpul măsurilor și soluțiilor extreme, de reașezare a valorilor și priorităților pe cu totul alte coordonate, că Spiritualitatea trebuie să fie cuvântul de ordine, că procesul aberant de decădere spirituală trebuie să înceteze imediat. - Melissa Thomas, agent literar Fragment din volumul "Cercul negru" de Lucian Ciuchita: "Ce fusese înainte de aglomerația asta ucigătoare? La început, în urmă cu ceva vreme, nu fusese decât un deșert, o întindere stearpă, fără picătură de apă și aproape fără vegetație, doar sol încins de razele unui soare necruțător. Mai întâi veniseră niște prospectori, apoi urmaseră și investitorii... care, la rândul lor, i-au adus pe cei care s-au apucat să construiască orașul, după planurile celor mai faimoși arhitecți ai vremii. La început părea o idee bună, chiar excelență, să acoperi pământul sterp cu străzi asfaltate, blocuri de locuințe, clădiri administrative, restaurante și pub-uri, săli de cinematograf, biblioteci, teatre, ateliere și magazine... să-i fie insuflat pământului sterp o viață citadină! În timp, se complicaseră lucrurile, lăcomia fără margini a investitorilor distrugând orice urmă de viața normală. Interesul meschin care se manifestă numai prin prisma banilor și a profitului, sub orice formă și sub orice chip, condamnase orașul la haos, transformându-l într-un furnicar nefuncțional. Fluența traficului se apropia de ZERO, spre disperarea tuturor participanților: aglomerație infernală, cozi la autobuze și la metrou, mașini bara la bară și permanente blocaje rutiere pe arterele principale. Un vacarm de nedescris, claxoane și înjurături, „dreptate” proprie, făcută cu bate de baseball... legea junglei coborâtă dintre liane și aplicată în plină stradă! Oameni de afaceri, mame cu copii, polițiști și pompieri în exercițiul funcțiunii, automobiliști și taximetriști, ori indivizi „fără etichetă” care încercau să se deplaseze din punctul A către punctul B nu aveau nici o șansă, destinația finală fiind un lucru total lipsit de importanță și chiar nu mai conta, deoarece nimeni nu ajungea nicăieri. Mașini lângă mașini, mașini peste mașini, și iar mașini… un oraș al mașinilor, o lume a mașinilor... Mașini, nu roboți! – să nu facem confuzie cu literatura S. F.! Dar, și în lumea roboților, că tot veni vorba, cât și în cea a mașinilor există aceeași concluzie: omul nu mai contează, doar mașinile sunt importante și lucrurile, în general, sunt mult mai prețioase decât el, de parcă omul a devenit o unealtă în mâna lor, mă rog, în articulațiile, mecanismele și rotițele lor. Lucrurile în general, și în mod special mașinile, adică tot ce înseamnă materie – fără viață, fără conștiință – sunt cele mai importante, singurele care contează în această lume! O lume modernă în vremuri triste!"
