Charlie si fabrica de ciocolata

Charlie Bucket este înnebunit după ciocolată. Iar Willy Wonka, cel mai iscusit inventator din lume, deschide porțile uimitoarei sale fabrici de ciocolată pentru cinci copii norocoși. Bomboane care nu se termină niciodată, caramele magice, acadele-lampadar și un rău de ciocolată caldă, încântătoare. Charlie are nevoie de un singur Bilet de Aur și aceste dulciuri minunate ar putea fi toate ale lui. Ilustrații de Quentin Blake   Seria de autor Roald Dahl: • Charlie și Fabrica de Ciocolată • Charlie și Marele Ascensor de Sticlă • Danny, campionul lumii • Domnul Fox, vulpoi fantastic • George și miraculosul său medicament • James și piersica uriașă • Marele Uriaș Prietenos • Matilda • Vrăjitoarele Fragment din volumul "Charlie și fabrica de ciocolată" de Roald Dahl:   “Încet, dar sigur, toți cei din casă ajunseră aproape morți de foame. Iar micul Charlie Bucket trebuia să treacă zi de zi prin fața fabricii domnului Wonka, în drumul său tot mai anevoios spre școală. Și zi de zi, pe măsură ce se apropia de clădirea gigantică a fabricii, copilul își ridică năsucul ascuțit pentru a absorbi aromele delicioase care pluteau în aer. Nu o dată se oprise și, stând nemișcat în fața porții minute-n șir, trăgea adânc în piept mirosul de ciocolată, de parcă s-ar fi putut hrăni cu el. - Trebuie să-i dăm să mănânce mai bine băiatului, spusese Bunicul Joe într-o dimineață friguroasă, itindu-și capul de sub paturi. Noi suntem bătrâni, ne mulțumim cu puțin, dar Charlie e în creștere. Așa nu mai poate s-o țină, arătă deja ca un schelet, sărăcuțul. - Ce putem face? suspină adânc Bunica Josephine. Nu vrea să ia din porția noastră. Azi-dimineață am auzit-o pe mama lui încercând să-l convingă să mănânce și felia ei de pâine, dar nu s-a atins de ea, nici vorbă! Până la urmă a făcut-o s-o ia înapoi! - E un copil bun și merită mai mult de atât, spuse Bunicul George. Iar crivățul nu înceta să sufle și ninsoarea nu contenea să cadă.  Charlie Bucket era tot mai slab, pe zi ce trecea. Fața i se ascuțise și era albă ca varul. Pielea i se lipise de obraji, încât se puteau vedea oasele de dedesubt. Era limpede că se va îmbolnăvi curând dacă lucrurile continuau în felul acesta. Astfel că băiatul începu, cu mult calm și cu acea înțelepciune pe care copiii par s-o dobândească în vremuri de restriște, să facă anumite schimbări mărunte ici și colo, să-și conserve cât de cât puterile. Dimineața plecă mai devreme cu zece minute, ca să nu fie nevoit să alerge spre școală. În pauze ședea cuminte în bancă și se odihnea, în vreme ce colegii lui alergau pe-afară și se băteau cu bulgări de zăpadă. Făcea toate lucrurile încetișor și cu mare băgare de seamă, ca să nu se obosească. Într-o după-amiază, pe când se întorcea de la școală, mergând agale prin vântul care-i sufla hain în față (și simțindu-se mai flămând ca niciodată), văzu dintr-odată o hârtie care aterizase cine știe cum în zăpada din rigolă. Era de culoare verde și aducea cu un lucru cunoscut. Charlie coborî de pe trotuar și se aplecă s-o examineze. Era pe jumătate îngropată în zăpadă, dar chiar și așa înțelese numaidecât de ce i se păruse familiară. Era o hârtie de un dolar!"