Matilda

Tatăl ei e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare și nu tocmai inteligența. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali... Nici îngrozitoarea domnișoară Trunchbull, directoarea școlii, nu are o părere mai bună despre micuța pasionată de lectură.  Dar Matilda nu e chiar singură. Domnișoara Honey, învățătoarea ei, știe că fetița e un geniu și că ascunde câțiva ași în mânecă.   Din seria de autor Roald Dahl: • George și miraculosul său medicament • Domnul Fox, vulpoi fantastic • Danny, campionul lumii • Vrăjitoarele • Marele Uriaș Prietenos • Charlie și marele ascensor de sticlă • James și piersica uriașă • Charlie și fabrica de ciocolată Fragment din volumul "Matilda" de Roald Dahl:   “Matilda merse la școală mai târziu decât alți copii. Cei mai mulți copii încep să meargă la grădinița pe la cinci ani, sau chiar mai devreme, dar părinților Matildei puțin le pasă de educația fetei, așa că se treziră prea târziu s-o dea la școală. Matilda pași pentru prima oară într-o sală de clasă la vârsta de cinci ani și jumătate. Școala primară locală era o clădire urâtă de cărămidă și se numea școala Primară Crunchem Hall. Avea cam două sute cincizeci de elevi, cu vârste între cinci și doisprezece ani. Directoarea școlii, șefa, comandantul suprem al acestei instituții, era o femeie devârstă mijlocie absolut uimitoare, pe nume domnișoara Trunchbul. Firește că Matilda a fost repartizată în clasa celor mici, unde mai erau încă optsprezece băieți și fete cam de vârsta ei. Învățătoarea lor se numea Domnișoara Honey și nu putea avea mai mult de douăzeci și trei ori douăzeci și patru de ani. Avea un chip frumos, palid, de forma ovală, ochii albaștri de madonă și par șaten-auriu. Avea un trup atât de subțire și de fragil, încât te temeai că, dacă ar cădea, s-ar spârge-n mii de bucățele, ca o figurină de porțelan. Domnișoara Jennifer Honey era o făptură tăcută și blândă, care nu ridică niciodată vocea și nu zâmbea decât rareori. În ciuda acestui fapt, avea, fără îndoială, darul de a se face iubită de toți copiii din clasă. Părea să înțeleagă de minune uimirea și teama care-i cuprinde pe micuții pentru prima oară într-o sală de clasă și obligați să respecte ordine. Pe chipul domnișoarei Honey se zugrăvea căldura aproape materială atunci când vorbea cu un elev nou-venit la ea în clasă, căruia încă îi era dor de casă. Domnișoara Trunchbull, directoarea, era cu totul alt fel de femeie. Semăna teroare pe unde trecea, fiind un monstru gigantic, un tiran care-i băgă în sperieți pe elevi și profesori deopotrivă. Chiar și de la distanță se putea vedea o aură amenințătoare plutind în jurul ei, iar când se a propia, aproape că puteai simți fierbințeala furiei care radia din trupul ei ca dintr-o vergea de metal încinsă."