Chira Chiralina. Codin. Ciulinii Baraganului

Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, niciun copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli și singur cu Dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care Creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca romanul să poată visa în voie. O pasăre care zboară între două lanțuri de munți e ceva demn de milă. Pe Bărăgan, aceeași pasăre urcă, cu ea în zbor, pământul și depărtatele lui zări. Întins pe spate, simți cum talerul pământesc se înalță spre zenit. E cea mai frumoasă ascensiune ce poate s-o facă nevoiașul lipsit de toate. [...]  Vișări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Băragan - această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini. - Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului