Cimitirul eroilor

    Bheristan e o țară stranie, creștină, situată undeva într-un Orient incert. Se numește în limba proprie Țara Oilor și duce mai departe tradiția de milenii a păstorilor bheristanezi. E un spațiu ficțional în care toponimia și onomastică indo-iraniene revarsă în pagini un aer exotic. Dar e, totodată, un spațiu totalitar, erodat interior, un spațiu asupra căruia nu se abate niciuna dintre maniile lui Dumnezeu cu excepția uitării. Țara își pierde istoria și cultura și se zbate în propriile neputințe cotidiene. Devine încet un Cimitir al Eroilor, de pe ale căror pietre funerare s-au șters toate numele. Nimic nu e mai trist decât să-ți vezi eroii dizolvându-se în uitare pe sub cozorocul caschetei de locotenent în armata bheristaneză. Personajul central, locotenentul Adam Orman, se opune cu încăpățânare acestui diluviu al nepăsării generale, dar Sistemul are mijloacele lui să mențină fluxul îngropării trecutului în neguri. O poveste pe cât de apăsătoare, pe atât de plină de umor, care se poate citi în registre diferite; de la simpla lectură de suprafață, extrem de alertă și incitantă, până la pătrunderea în adâncimea simbolurilor, alegoriilor și parabolelor, cititorul este răsplătit cu pagini de o frumusețe tulburătoare și cu personaje credibile viețuind în spațiul distopic al Bheristanului. Cimitirul eroilor e un roman în care orice posibil cititor se regăsește cu temerile și bucuriile de peste zi. E un roman-parabolă despre putere și pervertire scris cu măiestrie, cu ironie molipsitoare, cu speranța în forța regeneratoare a culturii.     „Cimitirul eroilor e o carte gravă tristă, dar nu descurajantă. (...) Cât privește scriitura, limbajul, chiar că le-am găsit la ele acasă. La un moment dat, eram tentat să fac chiar o listă cu termenii și expresiile de argou. Și capacitatea de a face portrete. De neuitat. Au un contur fizic și un fond moral foarte vii. În rest, să fie Cimitirul eroilor romanul kafkian din literatura română? Mai ales prin îmbinarea absurdului cu logicul? Părerile vor urma. S-ar putea să fie trimiteri spre Camus, Heinrich Ball, sau Deșertul tătarilor. Ceea ce ar însemna mult în sincronizarea romanului românesc contemporan cu cel european. Oricum, o apropiere de Generalul armatei moarte este evidentă cu nimic subsumat.” - Ion Topolog