Cioran. Conform cu originalul

S-a citit intens Cioran după 1989, din plăcere și curiozitate, iar cei care s-au apropiat de cărțile sale, cu nesaț și fără snobism, au fost în mare parte tinerii, întreținînd astfel - alături de critici - un sindrom sau efect Cioran.   Eseurile din carte încearcă să deconstruiască politropia unui personaj complex, contradictoriu și tragic, atipic prin profunzimea reflecției, scepticism și complicitatea cu lectorul virtual. Exercițiul hermeneutic a apelat la text și, acolo unde s-a putut, la manuscrisele aflate la Sibiu, în arhiva lui Relu Cioran. Avem nevoie de un Cioran în ediții critice (mai ales cărțile cu marca ideologică) și care să semene cît de cît cu originalul.   Filosoful din Rășinari nu a fost un învins, ci a avut saturația ontologică a unui om revoltat. A fost situat totdeauna în contra sau în răspăr (a rebours) față de tot ceea ce s-a creat de la Adam încoace, un reformist radical nemulțumit pînă și de sinucidere, care va trebui să fie, ea însăși, reformată. Boala și durerea sublimate în suferință, însă cu determinații metafizice, plictiseală, melancolia și mîhnirea generate de un prea-plin existențial trăit pe liziera căderii din timp - sunt stări negative care fecundează la Cioran optimismul, meditația filosofică viguroasă.