Noica. Vamile gazetariei

Din cuprins: ◊ Dandysm si "singurătate "; ◊ Adsum și inerția "domnișorului mulțumit"; ◊ Avatarurile eului creștin; ◊ Buna Vestire - un service inutile; ◊ Desprinderea de Kant; ◊ Între mitul școlii și liziera catacombei Cartea încearcă să identifice "portretul" gazetarului Noica (e cartografiată perioadă interbelică îndeosebi), cercetând totodată și o parte din eseurile autorului (texte care susțin, discret, atitudini și reacții ale autorului, dar constituie un background atât de organic legat de discursul publicistic). Înlăturând imixtiunea ideologicului din silogismele interpretării și eludând supralicitarea politicului, am descifrat astfel un topos care cuprinde: 1) o etică a lui "nu" [ipostaza camusiana a dandy-ului, prin care Noica se desolidarizează de valorile bătrânilor și ne indică "afinitați (s)elective"]; 2) în paralel, un obsedant mit al Școlii, latent în adolescența filosofului și tot mai evident formulat până la Jurnal filosofic; 3) ca într-un palimpsest, avatarurile eului creștin; 4) istmul eului etic, strat de adâncime în care ființa creștină a lui Noica rămâne, în pofida curenților de suprafață, constanța și, pe de altă parte, trădează o gândire louche (P. Bourdieu), una care privește într-o direcție și vede într-alta, un ciudat strabism al atitudinii morale, manifest odată cu colaborarea la Buna Vestire. Și pentru că în pliurile ființei gazetarului se ascunde mai totdeauna eseistul, un alt nume pentru gânditor, am investigat și raporturile dintre gândirea noiciană și doi mari "patroni" la care (nu numai) tânărul filosof a slujit: Aristotel și Kant, în raport cu care atitudinea se subsumează, din nou, dandysmului.