Colonelului n-are cine sa-i scrie

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Scris între 1956 și 1957 și publicat pentru prima dată în 1961, "Colonelului n-are cine să-i scrie" este povestea unui veteran scăpătat al Războiului de O Mie de Zile. Acesta încă nădăjduiește că-și va primi pensia care i-a fost promisă cu cincisprezece ani în urmă și, prin urmare, în fiecare vineri, merge la poștă. Acțiunea se petrece în perioada "Violenței", când în Columbia fusese instituită legea marțială. Colonelul și soția sa astmatică trăiesc în sărăcie, și-au pierdut fiul în timpul represiunii politice, nutrind speranța că vor putea vinde cocoșul de lupte rămas de la fiul lor. Câteva teme importante ale marilor romane ale lui Mărquez se regăsesc în acesta bijuterie literară din perioada de început a carierei sale de scriitor. Fragment din romanul "Colonelului n-are cine să-i scrie" de Gabriel Garcia Mărquez: "Ploaia nu încetă câteva zile. Toată săptămâna avu impresia că i se întoarce stomacul pe dos. Nu închisese ochii câteva nopți chinuit de șuierăturile astmaticei. Octombrie îi dădu puțină pace abia vineri după-masă când vremea se mai liniști. Tovarășii lui Agustin - croitori ca și el și la fel de ahtiați după luptele de cocoși - profitară de prilej și veniră să privească cocoșul. Era în formă. Colonelul se întoarse în cameră după ce în casă rămăsese numai el cu soția. Femeia nu mai avea astâmpăr. - Ce spun ? îl întrebă ea. - Sunt entuziasmați, o informă colonelul. Toți strâng bani ca să parieze pe cocoș. - Eu nu știu ce au găsit ei la un cocoș așa de urât, îi spuse soția. Mie mi se pare că-i anormal: are un cap prea mic față de picioare. - Se spune că e cel mai bun din tot departamentul, replică imediat colonelul. Valorează în jur de douăzeci de pesos. Era convins că un asemenea argument justifică hotărârea lui de a păstra cocoșul, moștenit de la fiul lor care fusese ciuruit de gloanțe în urmă cu nouă luni, fiindcă împrăștiase manifeste în timpul unei lupte de cocoși. - E o iluzie care costă scump, spuse femeia. Când o să se termine porumbul va trebui să-l hrănim cu ficații noștri. Colonelul rămase pe gânduri în timp ce-și căuta în dulap pantalonii de dril. - Numai câteva luni, spuse el. Cu siguranță că în ianuarie vor avea loc lupte de cocoși. După aceea îl putem vinde la un preț mai bun. Pantalonii erau șifonați. Soția îi calcă cu două fiare de călcat încălzite cu cărbuni. - Și-acum ce-ți veni să pleci? îl întrebă ea. - Poșta. "Am uitat că azi e vineri," își spuse ea, reîntorcându-se în cameră."