Cartea Comedii la portile Orientului PDF

Comedii la porțile Orientului - Ediția a IV-a Ce înseamnă, de fapt, Comedii la porțile Orientului? Înseamnă mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra șubrezeniilor indigene, verva cotropitoare, limbaj luxuriant și un farmec al rostirii care nu se obține din dicționare și compendii. Aveți de-a face, așadar, cu un volum de gală. Rostul lui e să ne binedispună și să ne reconecteze la literatura pură. Căci, dincolo de eventuala lor miza pedagogic-moralizatoare, Comediile asta sunt: bucăți sau, mai degrabă, bucate literare, din care nu lipsește nici o mirodenie și care alcătuiesc un ospăț inubliabil. Andrei Pleșu descrie o Românie fără fard, dezbrăcată de sclipici și livrată cu toate scrânțelile, ezitările, boacănele, excesele și abdicările ei postdecembriste. O Românie haotică și delirantă, ambiguă și abruptă, hazlie și inconsecvență. Un spațiu al candorilor și al coniventelor, al farafastacului pompos și al formei fără fond. Fragment din cartea "Comedii la porțile Orientului" de Andrei Pleșu: "câteva specii de imbecili   Ca și moartea, imbecilitatea e democratică: nu distinge între săraci și bogați, între prostime și aristocrație, între est-europeni, vest-europeni și americani. Cu alte cuvinte, întâlnești imbecili peste tot și la toate nivelurile. Imbecilitatea are imaginație: ea valorifică în chip diferențiat resursele de întunecime ale fiecărui individ și ale fiecărei nații, așa încât rezultatul să fie sau să pară multicolor. În latura ei cinică, nocturnă, orice călătorie este o explorare a imbecilițapi universale: descoperi neîncetat noi variante și le percepi mai limpede pe cele de-acasă. Din America, de pildă, imbecilul roman mediu se vede foarte bine decupat, ca o umbră chinezească perfectă, ca o efigie. El strălucește prin câteva indemolabile certitudini: e sigur că e deștept, e sigur că vreme de cinci sute de ani a apărat Occidentul de turci și e sigur că e victima unei conspirații mondiale. Imbecilul roman mediu se identifică intim cu toate gloriile neamului. El a câștigat la Călugăreni, el a murit la Mărășești, el i-a bătut pe americani la fotbal. Ca atare, pretinde un respect unanim, necondiționat. Are aerul că e credincios; în realitate, mai mult decât să creadă în Dumnezeu, el e ocupat să demonstreze că Dumnezeu crede în el, în el mai mult decât în alții. Cum altfel s-ar explica virtuțile excepționale cu care a fost dăruit? E un unicat prețios, lume de moftangii. Asta nu înseamnă că imbecilul roman mediu nu are și oarecare insatisfacții: în perioada de tranziție mai cu seamă, el percepe dezghețul ca pe o disoluție. E trist că nu se conservă „realizările" anterioare („rod al muncii și suferinței noastre") și reușește să intoneze un „ce" ironic ori de câte ori se referă la „privatizare" (și „privatizați"), „democrație", „economie de piață" sau „FMI". Imbecilul roman mediu declară frecvent ca „orice s-ar zice, Ceaușescu a fost un patriot" și că Vadim Tudor „o fi cum o fi, dar în chestia ungurească are dreptate"."