Pe 12 august 18…, exact la trei zile după aniversarea mea, cînd împlinisem zece ani și primisem niște daruri minunate, Karl Ivanîci m‑a trezit din somn la șapte dimineața, dînd chiar deasupra capului meu cu un plici – un băț cu fîșii de hîrtie cerată – după o muscă. Lucru pe care l‑a făcut cu atîta neîndemînare, încît a nimerit iconiță îngerului meu, agățată pe tăblia patului de stejar, iar mușca omorîtă mi‑a căzut drept în cap. Mi‑am scos nasul din plapumă, am oprit cu o mînă iconiță care încă se legăna, am azvîrlit mușcă moartă pe jos și, măcar că aveam ochii cîrpiți de somn, i‑am aruncat o privire supărată lui Karl Ivanîci. Dar el, în halatul lui vătuit, pestriț, încins cu un brîu așijderea, cu scufia lui împletită, roșie și cu ciucure și cu cizmele moi din box în picioare, și‑a văzut mai departe de treabă, umblînd pe lîngă pereți, chițînd și pocnind muștele… Traducere din limba rusă și note de Adriana Liciu
