Cortina. Eseu in sapte parti

O cortina magica, tesuta din legende, atarna intre noi si lume. Cervantes l-a trimis pe don Quijote in peregrinare si a sfasiat cortina. Lumea i s-a aratat cavalerului ratacitor in toata goliciunea comica a prozei sale.Aidoma unei femei care se fardeaza inainte de a pleca grabita spre prima ei intalnire, lumea – cand alearga spre noi in clipa cand ne-am nascut - este deja fardata, mascata, preinterpretata. Iar conformistii nu vor fi singurii care vor fi trasi pe sfoara; rebelii, dornici sa-si exprime opozitia fata de tot si toate, nici nu-si dau seama cat sunt ei insisi de docili; ei nu se vor revolta decat impotriva lucrurilor interpretate (preinterpretate) drept demne de a starni revolta. [...] Caci noua arta a patruns in lume tocmai in urma gestului lui Cervantes de a sfasia cortina preinterpretarii; gestul sau distructiv se rasfrange si se prelungeste in fiecare roman demn de acest nume; e pecetea care confera identitate noii arte. - Milan Kundera Traducere din limba franceza de Vlad Russo.   Fragment din cartea "Cortina. Eseu in sapte parti" de Milan Kundera: "Numele Mnchen a devenit simbolul capitularii in fata lui Hitler. Sa precizam insa: la Mnchen, in toamna anului 1938, cele patru mari puteri - Germania, Italia, Franta si Marea Britanie - au negociat soarta unei mici tari careia i-au negat pana si dreptul la cuvant. Cei doi diplomati cehi au asteptat o noapte intreaga, intr-o incapere izolata, pentru a fi condusi, dimineata, prin niste coridoare lungi, in marea sala unde Chamberlain si Daladier, obositi, blazati, cascand, le-au anuntat verdictul fatal. "O tara indepartata despre care stim putine lucruri (a far away country of which we know little)." Aceste celebre cuvinte prin care Chamberlain incerca sa justifice sacrificarea Cehoslovaciei erau adevarate. Exista, in Europa, pe de o parte tarile mari, si pe de alta tarile mici; exista natiunile instalate in marile sali de negocieri si cele care asteapta toata noaptea in anticamera. Ceea ce deosebeste micile natiuni de cele mari nu este criteriul cantitativ al numarului de locuitori; e ceva mai profund: existenta lor nu este pentru ele ceva de la sine inteles, ci este intotdeauna o problema, un pariu, un risc; ele se afla in defensiva in fata Istoriei, acea forta care le depaseste, care nu le ia in considerare, care nici macar nu le observa. ("Numai opunandu-ne Istoriei ca atare, ne putem opune celei de azi", scria Gombrowicz.) Polonezii sunt la fel de numerosi ca spaniolii. Numai ca Spania este o veche putere care n-a fost niciodata amenintata in existenta ei, in vreme ce Istoria i-a invatat pe polonezi ce inseamna sa nu existi. Lipsiti de un stat propriu, ei au trait vreme de peste un secol in anticamera mortii. "Polonia n-a pierit inca" este primul vers patetic al imnului lor national, si acum circa cincizeci de ani, scrisoare catre Czeslaw Milosz, Witold Gombrowicz scria aceasta fraza care nu i-ar fi trecut prin minte nici unui spaniol: "Daca peste o suta de ani, limba noastra va mai exista..." Sa incercam sa ne inchipuim ca saga islandeza ar fi fost scrisa in englezeste. Numele eroilor ei ne-ar fi astazi la fel de familiare ca numele lui Tristan sau don Quijote; caracterul ei estetic singular, osciland intre cronica si fictiune, ar fi provocat o serie intreaga de teorii; s-ar fi purtat dispute pentru a hotari daca putem sau nu s-o consideram drept prima serie de romane europene."