Carte

Cum am devenit huligan

de Mihail Sebastian

Cum am devenit huligan, Mihail Sebastian – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Cum am devenit huligan – Mihail Sebastian

Mergând pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul contact al cititorului de literatură cu această carte a lui Mihail Sebastian îi va pune cel puțin două probleme de relaționare. Probleme de naturi diferite, dar concurente. Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior apărut, de a face un dosar al receptării sale, în care include preponderent reacțiile critice ale detractorilor, cărora le răspunde, într-o încercare stranie de a demonta varii acuzații, mai toate ideologice. Altfel spus: răspunde la o problemă de ideologie printr-un act ideologic, chiar dacă își ia câteva măsuri de precauție, spunându-ne încă din primele pagini că nu se simte „autor neînțeles”; pentru că autorul nu are drept la apel în critica literară. Ce poate face autorul? Poate oferi câteva lucruri pentru a lămuri, „lucruri exterioare literaturii și care au fost cu de-a sila implicate în cazul De două mii de ani“. Exterioare literaturii? Pentru noi, cei care am trecut prin experiențele de condiționare între sociologie și literatură, „exterior literaturii” este o asociere revolută. Pentru Sebastian, pentru autonomiștii esteticului, literatura este autosuficientă, iar orice tangență la cercul închis al operei este percepută ca agresiune. Din rațiuni didactice, dar fără a invoca referințe clasicizate, ținem să ne precizăm poziția: par nature, literatura nu e teritoriu bine delimitat, impenetrabil și autoimun. Atât dinspre societate/politic spre literatură, cât și viceversa, există o circulație permanentă de mesaje, organizate ca stimuli reciproci. - Lucian Pricop

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cum am devenit huligan?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cum am devenit huligan și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Cum am devenit huligan

Cine a scris cartea Cum am devenit huligan?

Cum am devenit huligan a fost scrisă de Mihail Sebastian.

În ce an a apărut Cum am devenit huligan?

Cum am devenit huligan a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Cum am devenit huligan?

Cum am devenit huligan are 136 de pagini.

La ce editură a apărut Cum am devenit huligan?

Cum am devenit huligan a fost publicată la editura CARTEX.

Care este cel mai mic preț pentru Cum am devenit huligan?

Cel mai mic preț găsit acum este 10.59 lei.

Există Cum am devenit huligan în format PDF?

Poți verifica Cum am devenit huligan în format PDF.

Cărți scrise de Mihail Sebastian

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mihail Sebastian. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.