Cum am trecut prin comunism

Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac Cu fotografii din arhiva autorului Eram în ultimul an de facultate, când m-a chemat la partid Iorgu Stoian, profesor de epigrafie, având pe atunci și mai știu eu ce funcție în biroul de partid. Mi-a spus că e cazul să-mi fac autocritică. Eram foarte slab, aproape nul, la autocritică. Ce noimă are să spui că nu ești de acord cu tine însuți? Critica și autocritică țineau însă de ritualul de partid și alcătuiau împreună o strategie bine gândită și eficienta de devalorizare a individului, supus tirului celorlalți și obligat – culmea! – să-și dea el însuși lovitura de grație, după modelul proceselor staliniste. Ce era să răspund? I-am zis că, sigur, îmi voi face autocritică. Și mi-am făcut-o în felul meu… spre supărarea lui Iorgu Stoian, care a ținut să-mi spună că nu așa ne-a fost vorba. Totuși, în ciuda insuficiențelor mele, partidul mă dorea! Ședința organizației de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat într-un exercițiu de acuzații de o neînchipuită duritate, de parcă s-ar fi urmărit nu primirea, ci excluderea, chiar înainte de a fi primit. Voiam să am o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică. În realitate, totul avea să fie infinit mai complicat. Ca să mă împlinesc, trebuia să cadă mai întâi comunismul, și asta nu ținea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei. - Lucian Boia