De doua mii de ani...

     “De două mii de ani...” este un roman. În același timp, De două mii de ani... este un scandal, o etapă dintr-o istorie a antisemitismului românesc. Într-un proces al conflictelor interrasiale, “De două mii de ani...” este o piesă incriminatorie pentru mișcarea intelectualilor români dezabuzați. Revoltătoare pentru omul rațional, ciocnirea între politic și literar a dat naștere unui alt fandom, justificabil tot cu instrumentar ideologic: evreul — victimă, scriitorul — exponent al ultrajului românesc. Toate aceste constatări nu fac altceva decât să așeze taxonomic poziționările istorice ale criticii față de roman. (Lucian Pricop)     Prefață e scrisă de Nae Ionescu. Acesta nu putea să prevadă nimic din ce avea să vină, dar prefață a generat cel mai important scandal din literatura noastră interbelică.      Mihail Sebastian (pesudonim al lui Iosef. M. Hechter și Victor Mincu) este un prozator, dramaturg, romancier, eseist, gazetar și traducător. Apariția, în 1934, a romanul autobiografic “De două mii de ani...” declanșează atacuri furibunde din partea presei, cărora scriitorul le răspunde, în ”Cum am devenit huligan” (1935).             Fragment:       “Iată-mă așadar apărând drepturile tumultului spiritual împotriva lucidității. Ștefan Pârlea, dacă ar ști, ar jubila. Pentru el eram un monstru sceptic. Pentru Maurice Buret, devin, dimpotrivă, un metafizician.     Există cred în spiritul iudeu o luptă mereu deschisă între biologie și inteligentă, lupta de extreme, pe care nimeni dintre noi nu le-a împăcat. De aceea putem fi pentru unii monstruos de lucizi, iar pentru alții monstruos de patetici. Se va găsi mereu un Ștefan Pârlea să ne denunțe spiritul critic. Se va găsi mereu un Maurice Buret să ne deteste spiritul tragic. Ar trebui găsită linia de mijloc, dar e greu de găsit, și, odată găsită, e greu de păstrat. Ne angajăm cu imprudență, cu patimă pe un drum sau pe altul, exces pe care-l plătim mai târziu, cu oboseala noastră și cu adversitatea celorlalți. Naiv, Maurice Buret, care își imagina a-mi spune lucruri noi. Mi le-am denunțat de câte ori mai sever? Este în mine un personaj care iubește tensiunea, vâltoarea, tumultul marilor vânturi dezlănțuite. Și este un altul care iubește ideile reci, distincțiile precise, rezervă, așteptarea. Între acești doi oameni, acordul e dificil, dar toate eforturile mele personale sunt în căutarea acestui acord, care trebuie încheiat și menținut.     „Antisemitismul" lui Maurice Buret nu este, în fond, decât o rezervă psihologică, singura formă de antisemitism posibilă în Franța. În același sens pot fi eu antifrancez sau, mai just vorbind, anticartezian. Este o definire de poziții intelectuale, nu o adversitate. Există între spiritul evreu și valorile franceze o zonă de izolare pe care timpul o poate desigur atenua, iar trecerea generațiilor o poate suprima, dar care la prima luare de contact se dovedește foarte serioasă. A străbate această zonă de răceală este o problemă de ordin individual, fiecare având de învins dificultățile propriului său temperament.”