Cartea Despre dragoste si alti demoni PDF

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură În 1942, într-o mănăstire din Columbia, sunt scoase la lumină rămășițele lumești ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoabă capilară măsoară douăzeci și doi de metri lungime... Să fie oare această descoperire fructul imatinației înflăcărate a autorului? Reală sau fictivă, ea reprezintă punctul de plecare al unei inedite povești de dragoste, desfășurate pe fundalul pitoresc și decadent al orașului Cartagena de Indias, la mijlocul secolului al XVIII-lea. La vârsta de doisprezece ani, Sierva Măria este mușcată de un câine. Bănuind-o de turbare sau că ar fi posedată de diavol, Inchiziția o trimite la o mănăstire, unde, alături de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, trăiește o pasiune nebună, distructivă și, prin urmare, blestemată... Prin această capodoperă situată la cumpăna dintre istorie și legendă, misticism și erotism, Gabriel Garcia Mărquez depășește granițele realismului magic.      Fragment din romanul "Despre dragoste și alți demoni" de Gabriel Garcia Marquez:       „Când gardiana îi deschise celula Siervei Maria, Delaura simți că inima i se spărgea în piept și abia dacă se mai putea ține pe picioare. Numai pentru a-i afla dispoziția din dimineața aceea o întrebă, dacă văzuse eclipsa. Într-adevăr, o văzuse de pe terasă. Nu pricepu de ce avea el plasturele la ochi când ea se uitase la soare fără nicio protecție și n-avea nimic. Îi povesti că toate călugărițele o văzură stând în genunchi și că mănăstirea rămase încremenită pană, începură să cânte cocoșii. însă ei nu i se păruse nimic extraordinar.     — Ce-am văzut e ce se vede în fiecare noapte, spuse.     Ceva se schimbase la ea, iar Delaura nu putea preciza ce anume, simptomul cel mai deslușit fiind o undă de tristețe. Nu se înșela. Abia începuse cu oblojitul că, fetița își aținti asupră-i ochii înfrigurați și-i spuse cu voce tremurandă:     — O să mor.     Delaura se înfiora.     — Cine ți-a spus?     — Martina, răspunse fetița.     — Ai văzut-o?     Fetița îi povesti că venise în două rânduri la ea în celulă ca s-o învețe să brodeze, și că, văzuseră împreună, eclipsă. Îi spuse că era bună și blândă și că stareța îi dăduse voie să țină orele de brodat pe terasă, pentru a putea vedea apusul în mare.     — Aha, făcu el, fără să clipească. Și ți-a spus când o să mori?     Copila spuse că da, strângându-și buzele ca să nu plângă.     — După eclipsa, răspunse.     — După eclipsa pot fi următorii o sută de ani, zise Delaura.     Însă a fost nevoit să se concentreze asupra îngrijirilor pentru ca ea să nu ia seama că i se pusese un nod în gât. Sierva Măria nu mai spuse nimic. El se uită, din nou la ea, intrigat de tăcere, și văzu că avea ochii umezi.     — Mi-e teamă, spuse ea.     Se prăbuși pe pat și izbucni într-un plâns sfâșietor. El se așeză mai aproape și o alină cu încurajări de confesor. Abia atunci află Sierva Maria ca, de fapt, Cayetano era exorcistul, și nu doctorul ei.     — Și atunci de ce mă îngrijiți? îl întrebă.     Lui îi tremură vocea:     — Fiindcă te iubesc nespus.     Ea n-a fost impresionată de îndrăzneala lui.     Când plecă, Delaura se duse până la celula Martinei. Pentru prima oară văzu de aproape că avea pielea ciupită de vărsat, capul râs, nasul prea mare și dinții de șobolan, însă, puterea-i de seducție era un fluid material ce se simțea imediat. Delaura preferă să vorbească din prag.     — Biata copilă are destule motive ca să fie speriată, spuse. Vă rog să nu i le sporiți.     Martina se simți descumpănită. Niciodată nu i se năzărise să prevestească nimănui ziua morții, și cu atât mai puțin unei copile atât de încântătoare și lipsite de apărare.”