Cartea Despre ingeri PDF

S-a spus mereu că îngerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu însoțiți de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătățit. Și suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul așază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieții noastre, așa cum am face-o noi înșine dacă am fi în condiția lui. (Andrei Pleșu) Fragment din carte: "Omul de lângă înger: călugărul O formă răspândită de în cultură e citatul standardizat. Nu citești Blaga, dar știi că „veșnicia s-a născut la sat", nu citești Kant, dar știi chestia cu „cerul înstelat deasupra și legea morală înăuntru" etc. E de observat că, în cel de-al doilea caz, citatul e folosit îndeobște pentru a atrage atenția asupra „legii morale" și mai puțin asupra „cerului înstelat". Cerul înstelat ține ori de poezie, ori de astronomie. Ceea ce ne interesează e însă etica. Ei bine, există o categorie de oameni, rari și, s-ar zice, din ce în ce mai inactuali, pentru care cerul înstelat e mai aproape de etică decât de astronomie sau de metaforă. Și pentru care etica e o categorie mistică, având tocmai cerul ca reper. Aceștia sunt călugării. Pentru semenii lor, ei întruchipează o aspirație, un traseu virtual, o anticipare a zenitului. Pariul lor e încercarea de a face din viața proprie un cer experimental. Cerul, chilia și îngerii Cum trebuie să arate viața noastră dacă ne asumăm, încă de pe pământ, calitatea de cetățeni ai Ierusalimului Ceresc? — iată „ipoteza de lucru" a cinului monahal. „Veniți să vă arăt știința viețuirii pașnice sau cerești” (s. m., A.P.) — spune Nichifor din Singurătatei Pentru Nil Ascetul, călugării sunt „stele nerătăcitoare", strălucind în noaptea cea fără lumină a vieții; sunt, așadar, „cerul înstelat" al unei umanități adumbrite. Mai la apus, Bernard de Clairvaux, într-o predică. despre Cântarea Cântărilor, compară „sufletele sfinților" cu un firmament, în care inteligența este soarele, credința este lună, iar virtuțile sunt stelele. La rândul ei, Hildegard von Bingen consemnează vocația călugărilor de a fi „ferestre spre Ierusalimul Ceresc". Printr-o spectaculoasă răsturnare analogică, „cerul" călugărului, spațiul în care el încearcă să reconstituie condițiile vieții desăvârșite este cel mai umil spațiu cu putință: chilia."