Creștinul nu iubește pentru folos ori câștig; creștinul iubește și atunci când în schimbul iubirii primește numai rele și ponoase. Creștinul iubește mai înainte de a fi iubit, iubește și când nu e iubit, iubește și atunci când cel iubit de el îl urăște. De aceea spun Părin]îi că iubirea de vrăjmași e chipul desăvârșit al iubirii, pentru că este cu adevărat mărinimoasă și lipsită de plată.
Iubirea e dăruire pe de-a-ntregul celuilalt. Iubirea creștină e lepădare deplină de sine. E sora smereniei. Iubește cu adevărat pe aproapele numai acela care uită de el și se nesocotește pe sine.
Cât despre noi, atât să cercetăm: dacă iubim pe Hristos și pe oameni; de nu, să ne căim, străduindu-ne tot mai mult să iubim.
