Recent, am citit un articol despre gerontologie, scris de o cercetătoare americană. Ceea ce m-a atras, a fost comparația dintre copilărie și bătrânețe. Pentru copilărie, societatea a creat tot felul de școli – de la primară la universitară -, pregătind astfel trecerea de la jucării la curtea celor mari. Pentru bătrânețe, însă, nu există nici o măsură de a pregăti trecerea de la viața activă la cea pasivă. La început, nu am fost de acord cu această părere, pentru că, dacă cei mici au nevoie de pregătire, cei vârstnici nu, pentru că au o viață întreagă în spatele lor. Cugetând mai profund, i-am dat dreptate gerontologei americane. La vârsta de 70 sau 80 de ani, când părăsim lumea activă, ne întrebam: și acum ? Munca și familia au dispărut, prima printr-o pensie, care aduce numai banii pentru supraviețuire, iar cealaltă pentru că dragii noștri copii și-au creat familiile lor și, uneori, pleacă în alte țări de pe glob. Cum să trăim bătrânețea? Nu am soluții.
