Cum poate fi oare povestit ce se întâmplă în dialogurile acestea ale lui Platon, numite, după eroul lor, socratice? Căci aparent aici nu se întâmplă nimic. La capătul fiecărei înfruntări, care îi destramă partenerului de dialog — și deopotrivă cititorului — iluzia că ar ști ceva despre tema aruncată în discuție, nu ne alegem cu nici un răspuns. Vedem în schimb felul în care, întrebând, gândirea intră în mișcare. Iar spectacolul unei minți care pornește la drum este un prodigium: există oare minune mai mare decât să vezi mișcarea minții cu ea însăși? Să vezi ceva care lasă urma propriilor pași nevăzuți? Acest ceva care întreabă, răspunde, infirmă orice răspuns, revine întrebând din nou și ia act de știința neștiinței sale — este conștiința. Așa a început filozofia: povestind conștiința, punând în scenă spectacolul ei prodigios. Traducere, studii introductive și note de Francisca Baltăceanu, Alexandru Cizek, Petru Creția, Selecție și prefață de Gheorghe Pascalău Ilustrații de Mihail Coșulețu
