PDF

Cartea Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale PDF

de Victor Ghilas

Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale, Victor Ghilas – copertă

Cauți Cartea Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale PDF de Victor Ghilas? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale - Victor Ghilas

Lucrarea reprezintă un studiu științific al contribuției teoretico-practice în domeniul muzicii a marelui cărturar moldovean.   Lucrarea se adresează unui cerc larg de cititori, având în vedere atât branșa muzicienilor (cadre didactice, cercetători, muzicologi), cât cei care doresc să cunoască trecutul cultural-istoric al neamului prin intermediul unor personalități ca Dimitrie Cantemir.   Prezentul demers încearcă, alături de altele, să răspundă parțial, la o distanță de trei secole, apelului lansat de Cantemir în tratatul sau Cartea științei muzicii după felul literelor. „[…] îndemnam pe cei care vor veni după noi să ducă la desăvârșire cele rămase de la noi” (cap. I. Semnele sunetelor muzicale, pag. 6). Centrată pe deschiderea lui Dimitrie Cantemir către muzică în cele mai variate ipostaze ale practicării acestei arte, cartea de față ne învață, în fond, o mare lecție de datornică și statornică neuitare. Este o carte care - dincolo de rigoarea științifică a demersului său de amplul aparat informațional vehiculat - poate fi și o poveste despre prințul ce a vorbit cu inorogul prin val de sunet și iubire, descoperind lumii intensitatea „stării de țară" ce ne locuiește sufletul, stare solară despre care Dimitrie Cantemir ar fi putut cânta într-o nescrisă (sau nedescoperită) încă Descriptio Musicae... - Prof. univ. Dr. Carmen Stoianov, decan al Facultății de Muzică a Universității Spiru Haret, București

Cauți Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale în format PDF? Gândește-te la Victor Ghilas.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Victor Ghilas a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Victor Ghilas a investit-o în Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale

Cine a scris cartea Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale?

Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale a fost scrisă de Victor Ghilas.

Câte pagini are Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale?

Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale are 280 de pagini.

Unde găsesc Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale?

Compară prețurile pe pagina cărții Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Victor Ghilas

Ai mai jos lista de cărți scrise de Victor Ghilas. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.